ADR Sud Muntenia a demarat caravana de informare pentru POS CCE

Media 7:00 pm - 23 ianuarie, 2014 Comentariile sunt închise pentru ADR Sud Muntenia a demarat caravana de informare pentru POS CCE

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat, în data de 22 ianuarie, o întâlnire de lucru cu beneficiarii Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” (POS CCE) din județul Argeș. La acest seminar, ce s-a desfășurat la Pitești, reprezentanții Organismului Intermediar pentru POS CCE au oferit informații utile despre etapele de derulare a activităților contractelor de finanțare, cu scopul de a sprijini beneficiarii în procesul de implementare a proiectelor.

Astfel, au fost prezentate detalii privind documentele folosite în derularea contractelor, modul în care trebuie ținută evidența contabilă distinctă folosind conturi analitice, Raportul de progres, dar și despre vizita la fața locului și cum trebuie realizate pistele de audit.

Totodată, cu această ocazie s-au purtat discuții despre problemele întâmpinate de beneficiarii din județul Argeș în derularea proiectelor în vederea identificării de soluții viabile pentru finalizarea în condiții optime a investițiilor realizate cu finanțare nerambursabilă prin POS CCE, Axa prioritară 1.

Întâlnirea de lucru de la Pitești este primul eveniment din acest an organizat de ADR Sud Muntenia în cadrul caravanei de informare destinată beneficiarilor Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice" din regiunea noastră. Beneficiarii pentru care se vor organiza întâlniri de lucru în județele regiunii Sud Muntenia au primit finanțare în cadrul Axei prioritare 1 „Un sistem inovativ și ecoeficient de producție”, Domeniul major de intervenție DM1.1 – Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM, Operațiunea a) Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile.

Mai multe detalii despre implementarea POS CCE în Sud Muntenia puteți obține contactând experții Serviciului Organism Intermediar POS CCE: Str. Sloboziei, nr. 9, Călărași, jud. Călărași, cod 910001, tel.: 0342/100.160, e-mail: oi.poscce@adrmuntenia.ro sau de pe site-ul dedicat implementării POS CCE în regiunea Sud Muntenia http://poscce.adrmuntenia.ro/.

Comentariile sunt inchise.