ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII CĂLĂRĂȘENI CU OCAZIA SĂRBĂTORII POGORÂRII DUHULUI SFÂNT

Media 10:40 pm - 24 iunie, 2013 Comentariile sunt închise pentru ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII CĂLĂRĂȘENI CU OCAZIA SĂRBĂTORII POGORÂRII DUHULUI SFÂNT

În zi de sărbătoare, polițiștii călărășeni au fost prezenți la datorie pentru crearea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza județului Călărași.

În municipii și orașe, dar și în localitățile rurale de pe raza județului Călărași, efectivele de ordine publică, investigații criminale, investigarea fraudelor, arme și substanțe periculoase și poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat activități specifice de natură să prevină anumite atitudini necorespunzătoare din partea contravenienților sau infractorilor, fiind pregătiți să acționeze prompt în cazul producerii unor stări conflictuale.

Astfel, activitățile întreprinse de către polițiștii călărășeni, în ziua de 23 iunie a.c., au evidențiat constatarea a 10 fapte de natură penală (1 de natură judiciară, 7 la regimul circulației pe drumurile publice și 2 de altă natură), 4 infracțiuni constatate în flagrant și identificarea a 9 persoane suspecte de comiterea de infracțiuni.
169 de persoane ce nu au respectat prevederile legale aflate în vigoare (O.U.G. nr. 195/2002 republicată – 141, Legea nr. 61/1991 republicată – 19, Legea nr. 12/1990 republicată – 8) au fost sancționate contravențional de oamenii legii, valoarea totală a contravențiilor fiind de 27925 lei.
Polițiștii au confiscat bunuri, în valoare de 545 lei și au luat măsura reținerii permisului de conducere în 5 cazuri depistate în trafic, retrăgând totodată și 5 certificate de înmatriculare.

Exemple:

– În dimineața zilei de 23 iunie a.c., ora 04.30, polițiștii Biroului Rutier Călărași au depistat pe strada Prelungirea Sloboziei, din Municipiul Călărași, pe O. Niță, de 50 ani, din Municipiul Slobozia, județul Ialomița, în timp ce conducea autoturismul marca Renault, având o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool în aerul expirat.
– În dimineața zilei de 23 iunie a.c., ora 02.40, polițiști din cadrul Serviciul Rutier Călărași au depistat pe strada Cornișei, din Municipiul Călărași, pe D. Lucian, de 44 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Matiz, având o alcoolemie de 0,43mg/l alcool în aerul expirat.
– În ziua de 23 iunie a.c., ora 19.00, patrula mixtă, constituită din agenți de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Călărași și un jandarm, a depistat pe strada Năvodari, din Municipiul Călărași, pe D. Adrian, de 23 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea mopedul marca Aprilia, proprietate personală, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În toate cele trei cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluții prin parchet.

Comentariile sunt inchise.