Jandarmeria Călărași – măsuri de ordine publică la Zilele comunei Jegălia

Media 10:43 pm - 3 septembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Jandarmeria Călărași – măsuri de ordine publică la Zilele comunei Jegălia

În zilele de 05 și 06 septembrie a.c., între orele 18.00-24.00, peste 15 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice dedicate “Zilelor comunei Jegălia”, ce vor avea loc în satul Gîldău.

Efectivele de jandarmi vor acţiona pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar şi pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, atât în zona de desfăşurare a spectacolelor cât şi pe traseele de sosire şi plecare ale participanţilor la aceste manifestări.

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Călăraşi face următoarele recomandări:

cei care participă la manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forţelor de ordine;
să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Comentariile sunt inchise.