ZIUA JUSTIȚIEI 2022 – Mesajul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Media 10:02 am - 3 iulie, 2022 0

Recuperări şi provocări
În vremuri cu provocări interne şi externe care îşi pun amprenta pe parcursul nostru zilnic, putem spune că am reuşit recuperări importante pentru sistemul judiciar, cu un permanent şi constructiv schimb de idei cu colegii noştri şi cu implicarea acestora.
Ziua Justiției – 2022 este marcată într-un context internațional fără precedent, determinat de războiul din Ucraina, care aduce provocări majore și în plan judiciar. Infracţiuni de război şi contra umanităţii se săvârşesc lângă graniţa noastră şi am observat dinamica în care România a perfecţionat cadrul de cooperare cu Curtea Penală Internaţională, prin Legea nr.44/2022.
Afirmând o Europă a valorilor, asistăm la unul dintre cele mai atroce atacuri la adresa acestora, după ce am încercat, colectiv, să construim mijloace de acţiune bazate pe valori.
Între recuperări doresc să menţionez reglajele legislative necesare pentru Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor care ne-au permis să abordăm mobilitatea personalului (transferul). Intervenţia Legii privind desfiinţarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, fără să fi răspuns tuturor propunerilor degajate din Ministerul Public, este o recuperare faţă de sistemul greoi pe care s-a construit această structură, criticabil în special pentru imposibilitatea repartizării pe criterii obiective a cauzelor şi pentru modul de asigurare a garanţiilor de imparţialitate.
​În exerciţiul atribuţiei de reprezentare a intereselor generale ale societăţii şi de apărare a ordinii de drept, Ministerul Public este în prima linie pentru abordarea cauzelor în corelare cu dinamica jurisprudenței constituționale. Ansamblul normelor legale constituie o reţea, o modificare nu va produce niciodată numai un efect local, ci vor interveni interpretările sistematice şi provocările în introducerea înţelesului real al normei în diversitatea de corelări legislative cerute de relaţiile sociale complexe. Principiile fundamentale ale sistemului normativ al Uniunii Europene determină în mod direct întrebări şi nevoia unei gândiri globale în aplicarea legii în procedurile interne.
​Deficitul de procurori atinge cote critice în ansamblul parchetelor şi se menţine cronic în unele circumscripţii. Organizarea ierarhică a Ministerului Public ne oferă ca ultimă soluţie implicarea, în condiţii procedurale, a parchetelor ierarhic superioare în gestionarea volumului de cauze al parchetelor cu deficit de personal, prin preluarea cauzelor spre soluţionare. Să privim realist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila care are asiguraţi 4 procurori din 14 şi trebuie zilnic să găsească resurse pentru a ancheta cazurile de omor, evaziune fiscală, corupţie, pentru participarea la judecarea cererilor în materia protecţiei copilului şi privind măsurile preventive. În aceiaşi parametri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa este ocupat 1 post de procuror din 10. Mai mult decât atât, există judeţe în care deficitul este accentuat la toate nivelurile, astfel încât soluţionarea pe verticală sau orizontală a deficitului de personal nu mai este viabilă.
Dar – atunci când nu mai există un alt nivel ierarhic superior – trebuie să conştientizăm că efortul nostru poate fi numai unul intern pentru a menţine funcţionarea instituţiei în termenii profesionalismului pe care misiunea acesteia îl impune. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – instituţia care, pe lângă atribuţiile operative de soluţionare a dosarelor şi participare la judecată, desfăşoară multe activităţi de coordonare pentru întregul Minister Public şi de reprezentare în activităţi interinstituţionale – funcţionează cu 55% din posturile de procuror ocupate.
​În termeni uzuali, provocare are înţeles de progres. În termenii reali ai anului 2022, provocare înseamnă că trebuie să fim cu mult mai buni cu cât dificultăţile întâmpinate sunt mai frecvente sau mai mari. Însemnă că instituţia este chemată să îşi asume calea cea grea, pentru a fi încercat toate mijloacele legale de îndeplinire a misiunii sale.
​În fiecare parchet, sunt convinsă că există un sentiment comun de reuşită: pentru o cauză deosebită (dificilă, complexă), pentru remedierea deficitului de personal, pentru un aspect de organizare internă care a simplificat munca, fie şi într-o proporţie mică, pentru un rezultat singular al unui coleg, dar care aduce apreciere profesională întregului colectiv.
​Acest spirit bun şi stimulativ îl doresc pentru asumarea în continuare a provocărilor, de exemplu pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante din parchete, astfel încât autoritatea profesională să fie consacrată formal şi să imprime mai multă responsabilitate fiecărui procuror.
Cele expuse în acest scurt mesaj în ziua reper a Justiţei oferă un stop-cadru pe instituția Ministerului Public, care depune eforturi susţinute ca actul de justiție să îşi atingă finalitatea.
Pentru toate eforturile pe care le depun colegii mei, le mulțumesc și le doresc ca în fiecare zi să vadă sensul muncii lor.

Lasă răspuns »