În perioada 08 – 17 octombrie a.c., poliţişti de prevenire a criminalităţii din cadrul I.P.J. Călăraşi au desfăşurat activităţi educativ – preventive, cu tema „Violenţa în mediul şcolar”, la Şcoala cu clasele I-VIII „Tudor Vladimirescu” din Municipiul Călăraşi.
La aceste activităţi au fost prezenţi, atât elevii claselor I – IV, cât şi părinţii acestora, poliţiştii încercând în primul rând să-i informeze despre consecinţele violenţei în şcoală, în special, despre importanţa climatului familial care poate avea repercusiuni dramatice în mediul şcolar.
Poliţiştii au prezentat elevilor care sunt principalele forme de manifestare a violenţei şcolare:
– exprimarea inadecvată sau jignitoare;
– bruscarea, împingerea, lovirea;
– comportamente care intră sub incidenţa legii (viol, consum/comercializare de droguri, provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă, furt);
– ofensa adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduita ireverenţioasă faţă de cadrul didactic);
– orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare,
precizând totodată, şi care sunt cauzele şi efectele acestei probleme de conduită.
Pentru a evita producerea unor situaţii neplăcute, recomandările preventive ale poliţiştilor au fost:
- Comunicarea stă la baza depăşirii oricărei situaţii!
- La violenţă verbală sau fizică nu răspundeţi cu aceeaşi monedă!
- Apelaţi la mijloace de rezolvare a divergenţelor pe cale amiabilă!
- Un limbaj fără jigniri poate preveni escaladarea conflictului!
- Evitaţi pe cât posibil compania unor persoane cunoscute ca alcoolice!
- Adoptaţi un comportament de cedare!
- Utilizaţi o formulă de evitare a tensiunii!
- Prin întreaga atitudine comportamentală, oferiţi o comunicare de simpatie şi prietenie!
- Nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul!
- Nu vă faceţi singuri “dreptate” lovind adversarul! Cereţi sprijinul diriginţilor sau al persoanelor competente!
Activităţi, cu aceeaşi temă vor fi derulate în perioada următoare şi în alte unităţi de învăţământ de pe raza judeţului Călăraşi.
Comentariile sunt inchise.