Un medic, o asistentă, două infirmiere şi doi poliţişti audiaţi de procurori

Media 8:32 pm - 24 martie, 2014 Comentariile sunt închise pentru Un medic, o asistentă, două infirmiere şi doi poliţişti audiaţi de procurori

dgaUn medic, o asistentă, două infirmiere şi doi poliţişti au fost aduşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi în urma percheziţiilor, potrivit procurorului Xenofonte Purcărea.

În ziua de 24 martie a.c., Poliţişti din cadrul IPJ Călăraşi, de la Serviciul de Investigarea Fraudelor şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi au efectuat trei percheziţii, în Olteniţa şi în Bucureşti la domiciliile unor membri ai Comisei de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii  de Muncă Olteniţa şi la un cabinet medical.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Călăraşi, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, bănuite că au înlesnit unui număr de peste 200 de persoane obţinerea pensiei pe motive de boală.

În perioada 2012 – 2014, ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi – Serviciul de Investigarea Fraudelor au instrumentat 4 dosare penale complexe cu privire la săvârşirea a 509 infracţiuni de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals si uz de fals.

Din cercetările efectuate a rezultat că 230 de persoane au beneficiat pe nedrept, direct sau cu sprijinul unor intermediari, de pensii pe motive de boală. Astfel au reuşit încadrarea la diferite grade de invaliditate, fără ca beneficiarii să sufere de afecţiunile menţionate în documentele eliberate în fals de Comisia de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii  de Muncă Olteniţa.

Valoarea prejudiciului adus bugetului asigurărilor sociale de stat este de aproximativ 6 milioane lei.

Vezi declaraţia purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi:

httpv://youtu.be/taF5XlAZVV4

Comentariile sunt inchise.