TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU TENTATIVĂ DE OMOR CALIFICAT

Media 2:41 pm - 20 august, 2019 0

Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele:
Procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași au finalizat cercetările și au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpatului Leonte George Tiberiu, plutonier în cadrul unei unități militare din Bârlad, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor calificat, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. a și f Cod penal, violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal, amenințare, prev. și ped. de art. 206 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.
Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 2 iunie 2019, în jurul orei 01.00, după ce s-a înarmat în prealabil cu un ciocan, inculpatul a intrat fără drept și fără consimțământul prealabil în locuința fostei sale prietene, care locuia împreună cu părinții săi într-un sat din județul Vaslui. După ce a oprit alimentarea casei cu energie electrică de la panoul electric, inculpatul a exercitat violențe asupra celor trei persoane ce se aflau în locuință, lovindu-le cu un ciocan cu preponderență în zona capului, dar și în alte zone alte corpului, provocându-le mai multe leziuni cu intenția de a le suprima viața.
De asemenea, din probatoriul administrat de procurori rezultă că anterior, la data de 16 mai 2019, inculpatul a amenințat persoana vătămată de mai multe ori în cadrul unei convorbiri telefonice cu acte de violență și cu moartea, precum și cu alte acte păgubitoare îndreptate împotriva acesteia și a membrilor familiei sale.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă răspuns »