Trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon

Media 8:28 pm - 24 septembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru Trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon

Trei persoane s-au intoxicat cu mononoxid de carbon, luni seara, în comuna Dorobanţu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Barbu Ştirbei" al judeţului Călăraşi, plutonier major Ovidiu Tătăranu a declarat, pentru mediacalarasi.ro, că este vorba despre doi bărbaţi şi o femeie care s-au intoxicat cu monoxid de carbon după ce au intrat într-un beci.

Potrivit acestuia, unul dintre bărbaţi a intrat în beci să scoată nişte vin, timp în care i s-a făcut rău şi a leşinat. Imediat în ajutorul său a sărit o femeie căreia i s-a făcut de asemenea rău în momentul intrării în beci. Cea de-a treia persoană a anunţat prin 112 evenimentul după care a încercat singur să îi scoată pe cei doi.

La sosirea echipajelor de prim ajutor cei trei se aflau în apropierea zonei de intrare a beciului.

Acestora li s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate la faţa locului după care au fost transportate la spital.

Update: Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Judeţean Călăraşi, medicul Laurian Ioniţă a declarat, pentru mediacalarasi.ro, că persoanele respective au ajuns la unitatea medicală în comă şi au fost internate la Secţia de Terapie Intensivă, unde li s-a aplicat tratamentul adecvat.

Potrivit sursei citate, în prezent starea acestora este bună. 


Comentariile sunt inchise.