Magistrații Judecătoriei Călărași au admis sâmbătă cererea procurorilor prin care solicitau arestarea preventivă a conducătorului auto care a lovit vineri dimineață o femeie pe trecerea de pietoni.
Inculpatul, Cârlan Laurențiu, de 30 ani, din municipiul Mangalia, județul Constanța, a condus pe 24 mai a.c. un autoturism marca Audi, pe bulevardul Republicii, din municipiul Călărași, și a surprins și accidentat grav pe D. Elena, de 34 ani, din Călărași, care s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc prevăzut cu marcaj pentru trecerea de pietoni. Victima a decedat în cursul zilei la un spital din Capitală.
După accident, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior, când a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest. Acesta a fost condus la Spitalul Județean Călărași, unde, după recoltarea probelor biologice, s-a stabilit o alcoolemie de 1,40 g/l alcool pur în sânge.
Polițiștii au constatat că bărbatul posedă permis eliberat de autoritățile spaniole, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru conducere sub influența alcoolului.
Cârlan Laurențiu a declarat recurs după ce magistrații Judecătoriei Călărași au dat soluția.
Vezi imaginile de la fața locului:
httpv://youtu.be/sCNkKEkIlgE
Comentariile sunt inchise.