Șoferi sancționați de polițiști pentru parcare neregulamentară

Media 7:46 pm - 4 august, 2021 0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu polițiștii locali au acționat ieri, în intervalul 11:30 – 13:30, în municipiul Călărași, pentru depistarea șoferilor care parchează neregulamentar.

Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.335 de lei.

Acțiunile pe linie rutieră continuă și în zilele următoare, polițiștii rutieri fiind prezenți la datorie, pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate.

Reamintim, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:

a) în zona de acţiune a indicatorului Oprirea interzisă;

b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanță mai mică de 50 m înainte şi după acestea;

c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;

 d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;

e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și înainte de acestea;

f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei;

g) în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;

h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauză, să treacă peste acest marcaj;

i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;

j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţiile Drum îngustat, Prioritate pentru circulaţia din sens invers sau Prioritate faţă de circulaţia din sens invers;

k) pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;

l) pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;

m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);

n) pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin 1 m pentru circulaţia pietonilor;

o) pe pistele pentru biciclete;

p) în locurile unde este interzisă depăşirea.

 

Lasă răspuns »