Societăți comerciale verificate de polițiști

Media 6:13 pm - 10 ianuarie, 2019 Comentariile sunt închise pentru Societăți comerciale verificate de polițiști

Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 24.000 de lei, aplicate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice în urma unor controale efectuate în județul Călărași.
La data de 09 ianuarie a.c., polițiștii au organizat și desfășurat o acțiune ce a vizat asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în domeniul respectării normelor de comerț de către societățile comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea produselor alimentare și nealimentare.
În urma activităților din teren, polițiștii au verificat 6 societăți comerciale și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.500 de lei.
Din totalul amenzilor, 2 au fost la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 3 la O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal.
Totodată, a fost confiscată suma de aproximativ 800 de lei, reprezentând contravaloarea produselor alimentare (legume și fructe), deținute fără documente legale de proveniență, precum și contravaloarea sumelor provenite din livrarea bunurilor către populație care nu au fost evidențiate prin aparatele de marcat electronice fiscale.

Comentariile sunt inchise.