În perioada 11.12.2012 – 12.12.2012, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu echipaje specializate pentru limitarea și înlăturarea efectelor situațiilor de urgență produse în zona de competență.
Intervenții SMURD
Un tânăr în vârstă de 21 de ani din municipiul Oltenița, care a suferit mai multe traumatisme în urma unui accident rutier, a necesitat intervenția rapidă a unui echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor și l-a transportat de urgență la spitalul din localitate
În data de 11.12.2012, ora 17.27, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgență 112, să intervină pe raza localității, pe Șoseaua Călărași, pentru acordarea primului ajutor unui tânăr, Vasile P., în vârstă de 21 de ani, care a suferit traumatisme în urma unui accident rutier. La sosirea echipajului de prin ajutor SMURD, tânărul era conștient și prezenta traumatism cranio cerebral minor, plagă tăiată la nivelul lobului urechii drepte, contuzii și excoriații la nivelul membrelor. Paramedicii SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița au acordat primul ajutor bărbatului, i-au efectuat hemostază și i-au aplicat pansament compresiv, i-au montat guler cervical, l-au imobilizat în salteaua vacuum, i-au administrat oxigen, după care acesta a fost transportat de urgență la spitalul din Oltenița.
Paramedicii SMURD din Lehliu Gară au intervenit în localitatea Plevna, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat în vârstă de 55 de ani, care prezenta mai multe traumatisme în urma unui accident rutier, produs prin coliziunea frontală a două vehicule
În data de 11.12.2012, ora 19.31, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgență 112, să intervină pe raza localității Plevna, comuna Lupșanu, pentru acordarea primului ajutor unui bărbat, Constantin O., în vârstă de 55 de ani, care a suferit mai multe traumatisme în urma unui accident rutier (produs prin coliziunea frontală a două autoturisme). La sosirea echipajului de prim ajutor SMURD, bărbatul era conștient și prezenta traumatism cranio cerebral, traumatism toracic anterior și suspiciune de fractură la nivelul piramidei nazale, o plagă de aproximativ 3 centimetri la nivel parietal și excoriații faciale. Paramedicii SMURD din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară au acordat primul ajutor bărbatului, i-au aplicat pansament compresiv, i-au aplicat guler cervical, i-au administrat oxigen, după care aceasta a fost transportat de urgență la spitalul din orașul Lehliu Gară.
Intervenții la incendii
Un echipaj de pompierii profesioniști din cadrul Gărzii de intervenție Budești a intervenit pe raza localității Crivăț, pentru lichidarea unui incendiu, care se manifesta cu violență la o locuință
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza coșului de evacuare a fumului, deteriorat și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile
În data de 11.12.2012, ora 20.42, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești au fost solicitați, prin intermediul apelului unic de urgență 112, să acționeze pe raza localității Crivăț, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unei locuințe, proprietate privată, aparținând lui Valentin G. La sosirea echipajului profesionist de stingere, incendiul se manifesta cu violență, cu flacără și fum dens la nivelul acoperișului unei camere a locuinței. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza coșului de evacuare a fumului, deteriorat, amplasat necorespunzător și neprotejat termic față de materialele combustibile. Un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-a deplasat la această intervenție cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, de capacitate mărită (APCA), acționând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ o oră și 20 de minute. În urma incendiului au ars: aproximativ 10 metri pătrați din suprafața tavanului din lemn al unui dormitor, 2 grinzi de lemn, elemente de mobilier, 35 de kg de materiale textile, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de circa 5.000 de lei, pompierii profesioniști reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 de lei.
Comentariile sunt inchise.