În perioada 08.11.2012 – 09.11.2012, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu echipaje specializate pentru limitarea și înlăturarea efectelor situațiilor de urgență produse în zona de competență, după cum urmează:
Incendii
În data de 08.11.2012, ora 16.19, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași a fost anunțat prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112 despre producerea unui incendiu izbucnit la o șiră de coceni din gospodăria lui Florea T., situată în localitatea Plumbuita (comuna Tămădău Mare). La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Secției Lehliu-Gară, care au intervenit cu două autospeciale și au lichidat incendiul după aproximativ 20 de minute de luptă cu flăcările. După primele cercetări efectuate la fața locului, incendiul a izbucnit, probabil, după ce o persoană neidentificată a folosit o sursă de aprindere pentru a da foc șirei de coceni. În incendiu au ars aproximativ 300 de kg. de coceni. Incendiul a fost stins în cooperare cu S.V.S.U. (Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență) al localității. Pagubele produse de incendiu au fost estimate la valoarea de aprox. 1.500 lei. Nu s-au înregistrat victime.
Intervenții SMURD
În data de 08.11.2012, ora 10.20, un echipaj de intervenție SMURD din cadrul Secției de pompieri Lehliu-Gară s-a deplasat pe raza localității, pentru acordarea primului ajutor unei persoane, Nicolae T., în vârstă de 55 de ani, victima unui accident rutier după ce acesta a fost acroșat de un autoturism pe trecerea de pietoni. La sosirea echipajului de prim ajutor, persoana era conștientă, acuza dureri la nivelul membrului inferior stâng și prezenta escoriații la nivelul genunchiului. Pacientului i s-a acordat primul ajutor medical după care a fost transportat la spital.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Știrbei” Călărași
Cpt. Ionescu Mihai – Telefon: 0758236044 / 0733449215
Comentariile sunt inchise.