Salonul Internațional de Caricatură

Media 4:45 pm - 30 august, 2021 0

La ”Casa Expozițiilor” din incinta Direcției Județene pentru Cultură Călărași, a avut loc în ziua de 26 august vernisajul ”Salonului Internațional de Caricatură” aflat la cea de-a doua ediție, vernisaj care ar mai putea fi numit și ”A fost odată în Călărași”.

Direcția Județeană pentru Cultură Călărași, organizatorul evenimentului, a avut ca invitați membrii grupului Omicron din Călărași, artiști plastici din București și Bacău precum și o parte din membrii Asociației Caricaturiștilor și Umoriștilor Grafici din Insulele Canare, dintre aceștia fiind prezent la vernisaj Nestor Damaso Del Pino, președintele asociației.

Evenimentul se vrea a fi o continuitate a ceea ce a realizat Sorin Danciu, fostul director al instituției, care împreună cu președintele de atunci al Asociației Caricaturiștilor din România, Topan a inițiat și organizat la Călărași în decursul mai multor ani Festivalul Internațional de Caricatură ”Dictaturii râsului” care reuniunea la fiecare ediție caricaturiști din peste 80 de țări. Să nu uităm că până atunci, călărășenii erau delectați periodic în presa locală sau în cadrul unor expoziții personale cu lucrări de caricatură aparținând graficianului Vasile Antohi, plecat și el dintre noi.

Pe simezele expoziției sunt prezentate lucrări aparținând a peste 20 de creatori executate în creion, cărbune sau tempera, înfățișând, așa cum și-au imaginat autorii, personalități din lumea teatrului, literaturii și artelor vizuale, inclusiv locale, dar dar și aspecte ale vieții actuale văzute prin ”ochii și mintea caricaturistului ”. Lucrările sunt de calitate ceea ce denotă că autorii stăpânesc bine tainele desenului, a modului în care surprind și evidențiază trăsăturile fizionomice ale modelelor, toate generând o stare de bună dispoziție.

Pe lângă lucrările celor 10 caricaturiști spanioli vizitatorul va admira și pe cele realizate de Arthur Bota, Jorge Mafu, Victor Eugen Mihai, Victor Grigore, Petronela Milea, Jimmy Stănescu, Florian Vîlsan, Cornel Ursu-Dobrogea, Petre Ion, Apostol Gabriela, Teodor Florea și Carmen Pavel.

La vernisaj au rostit alocuțiuni Carmen Ionescu, managerul instituției care a precizat printre altele și faptul că de acum la Casa Expozițiilor se vor relua evenimentele culturale, Ana Dăscălescu care a prezentat activitatea celor 10 caricaturiști spanioli, Victor Grigore care s-a referit la continuitatea acestui gen de artă la Călărași, ca în final Baicu Aurel, Jorge Mafu, Petre Ion, Cornel Ursu-Dobrogea și Ion Mitrea au ”încins” atmosfera cu poezii satirice, fabule și epigrame.

Constantin Mitulescu

Lasă răspuns »