În perioada 17 iunie – 10 iulie 2015, a avut loc cea de a VI-a ediţie a Salonului Anual de Arte călărăşean, eveniment găzduit de Prefectura Judeţului Călăraşi şi organizat de criticul de artă Ana Amelia Dincă. Alături de plasticienii călărăşeni au participat şi artişti din alte zone ale ţării, rezultând o cuprinzătoare expoziţie de pictură, grafică şi sculptură ce a purtat semnătura a 24 de creatori în domeniu. Vizitatorul a putut admira multitudinea de lucrări realizate în diverse tehnici, unele reprezentative pentru stilul şi concepţia de creaţie a autorilor. De menţionat că spre deosebire de alte evenimente artistice asemănătoare, de această dată au fost foarte puţine lucrări care au mai fost văzute pe simezele călărăşene fie în cadrul unor expoziţii de grup fie în expoziţii personale.
Corneliu Ratcu este prezent cu o lucrare prin care dovedeşte o mare flexibilitate expresivă, având o notă de originalitate aparte şi care are calitatea de a obliga privitorul la un exerciţiu de reflexivitate. Victor Grigore ne convinge încă o dată că este un bun portretist, capabil să redea cu toată abilitatea atât starea psihică cât şi elementele anatomice a personajului său.
Silviu Ioan Soare deşi consacrat sculpturii este capabil să ne ofere surprize din cele mai plăcute, el având pe simeze splendide peisaje executate în ulei pe pânză şi lucrări grafice alături de două lucrări sculpturale.
Elena Schumacher ne dovedeşte încă o dată că are un bun şi dezvoltat simţ al culorii, al utilizării unei complexe game de nuanţe. „Asfinţit peste Gibraltar” şi „Meditarean” sunt de o naturaleţe şi eleganţă care nu comportă decât aprecieri superlative. Mugurel Coman – apariţie destul de rară pe simezele călărăşene – ne surprinde plăcut cu un triptic ce denotă orientări moderniste care îi permite libertatea de creaţie şi eliberarea imaginaţiei, iar lucrarea sculpturală uimeşte prin proporţii şi elemente anatomice. Peisajele în acuarelă a lui Dorin Manea emană o linişte profundă şi sunt dominate de o lumină specifică, artistul renunţând la prezenţa în cadru a fiinţei umane. Cele două sculpturi a lui Gheorghe Tănăsescu, „Maternitate” şi „Ţiganca” impresionează prin rafinament şi delicateţe, demonstrând un mare talent, iar Maria Bogatu Mancianu, în cele două picturi în ulei de mici dimensiuni ne demonstrează cât de frumoase pot fi florile de cactus. Mariana Gheorghe ne prezintă de această dată, două vitralii de dimensiuni medii, sculptate manual în sticlă şi pictate în culori adecvate, iar Ana Maria Păpurică două compoziţii picturale care îndeamnă privitorul la un moment de gândire. Salonul ne prezintă o multitudine de alte creaţii dintre care mai enumerăm: o mică tapiserie realizată de Rodica Iacob, frumoase peisaje a căror autori sunt Smeianu Marcela, Florea Nedelcu, Bogdan Avram şi Cristina de la Studina, portrete realizate Sergiu Dan Andone şi Olga Androne, sculptură în ceramică aparţinând lui Ştefan Dumitrache şi în lemn create de Laurenţiu Niţă Culiţă, lor adăugându-se şi creaţiile Elisabetei Ene, Cristinei Teo Păun, Carmen Pavel, Alina Ion şi Nicolae Dumitru. Această prestigioasă manifestare artistică a avut darul să bucure atât sufletul cât şi mintea privitorului, fiind unica ocazie de a putea admira creaţiile a mai multor artişti plastici adunate la un loc.
Această ediţie a Salonului Anual de Arte poate fi considerat, aşa cum spunea Rudolf Arnheim, o insulă de educaţie vizuală.
Constantin Mitulescu
Comentariile sunt inchise.