București, 17 octombrie 2013
Alegerea tipului de sticlă potrivit în funcție de rolul pe care îl joacă în locuință și montarea corespunzătoare, fac din suprafețele vitrate un element de siguranță și design tot mai des adoptat de români, potrivit Saint-Gobain Glass România, liderul pieței locale de sticlă.
„Atunci când aleg tipul de sticlă folosit pentru realizarea suprafețelor vitrate din locuință, românii ar trebui să țină cont de anumite aspecte pentru a evita eventuale neplăceri. Studiile noastre au arătat că, în cazul folosirii de sticlă necorespunzătoare, există riscul producerii a până la 10% din accidentele din locuință”, a declarat Cosmin Popescu, Directorul de Marketing al Saint-Gobain Glass România.
Potrivit afirmațiilor sale, montarea corectă a sticlei joacă un rol important în durabilitatea a acesteia. Totuși, pentru ca accidentele să fie evitate în totalitate, este indicată folosirea unei sticle ce oferă protecție la spargere, precum este cea laminată. Acest tip de sticlă oferă un grad ridicat de siguranță și protecție împotriva spargerii deoarece, în cazul în care este lovită, fragmentele rămân lipite de filmul de laminare la fel ca și corpurile care au determinat spargerea. În acest fel, riscul de accidentare sau cădere este aproape nul. De asemenea, sticla laminată reduce semnificativ, aproape de zero, radiația ultravioletă și oferă o protecție sporită la zgomot.
„Siguranța este unul dintre cele mai importante aspecte care trebuie avut în vedere în momentul alegerii unui anumit tip de sticlă. În general, principalele criterii de achiziție ale românilor se bazează pe prețul acesteia și capacitatea sa de a izola termic locuința, și mai puțin pe alte aspecte, printre care și protecția împotriva spargerii și a rănirii”, a mai afirmat Cosmin Popescu.
Potrivit reprezentantului companiei, sticla laminată nu este recomandată doar la interior, ci și pentru ferestrele exterioare ale balcoanelor.
„În acest moment, multe balcoane din România sunt amenajate cu sticlă fără protecție, acest lucru sporind pericolul de accidente în cazul unor cutremure chiar și de mică anvergură. Tocmai din acest motiv considerăm că ar fi necesară stabilirea de norme care să nu permită decât folosirea de sticle speciale”, a afirmat Cosmin Popescu.
Începând cu acest an, Saint-Gobain Glass a inaugurat în România o nouă linie de producție de sticlă laminată. Potrivit reprezentanților companiei, noile sortimente de sticlă produse în cadrul fabricii de la Călărași, comercializate sub brandul Stadip, sunt destinate în proporție de 80% pieței rezidențiale – ferestre și interioare.
„Prin intermediul noilor sortimente de sticlă laminată ne dorim să le oferim clienților noștri un grad cât mai sporit de protecție și confort. Noua gamă reprezintă o inovație pe piața de sticlă datorită avantajelor suplimentare pe care le aduce ”, a încheiat Cosmin Popescu.
Astfel, prin tratarea sticlei float sau a celei sputerizate, Saint-Gobain Glass va produce sortimente ce oferă siguranță și protecție ridicată din mai multe puncte de vedere, cea mai importantă fiind cea împotriva accidentelor și a intrărilor prin efracție.
# # #
Despre Saint-Gobain Glass
Saint-Gobain Glass, companie cu o tradiție de peste 340 de ani în cadrul grupului francez Saint-Gobain, specializat în producția de materiale de construcții, este principalul producător de sticlă din Europa și cel de-al doilea producător la nivel mondial, cu vânzări de peste 1,165 miliarde de euro în 2012.
Compania a intrat pe piața din România încă din anul 2005, dar a început producția de sticlă în anul 2007, odată cu finalizarea fabricii de la Călărași. Fabrica din România, unde lucrează aproximativ 540 de oameni, reprezintă unul dintre principalele centre de producție ale grupului din Europa.
# # #
Despre Saint-Gobain Group
Saint-Gobain, lider mondial pe piețele de habitat și construcții, creează, produce și distribuie materiale de construcții oferind soluții inovative pentru provocările actuale în ceea ce privește dezvoltarea, eficiența energetică și protecția mediului. Cu vânzări de 43,2 miliarde de euro în 2012, Saint-Gobain are activități în 64 de țări și aproximativ 193.000 de angajați.
La baza strategiei de dezvoltare a grupului se află inovația, ceea ce a făcut ca Saint-Gobain Group să fie inclusă de către Thomson Reuters în topul celor mai inovative 100 de companii din lume; bugetul alocat de companie pentru lucrările de cercetare și dezvoltare în 2012 a fost de 479 milioane de euro. Peste 400 de patente au fost acordate în 2012 și mai mult de un produs din cinci care au fost vândute de sectoarele de producție nu existau în urmă cu cinci ani.
Saint-Gobain este lider pe segmentele în care activează, atât la nivel european, cât și la nivel mondial.
În România, Saint-Gobain Group include patru companii (Saint-Gobain Construction Products, cu diviziile Isover, PAM, Rigips și Weber, Saint-Gobain Glass Romania, cu diviziile Glass și Abrasives, MTI Impex Brașov și Brodrene Dahl), având aproximativ 1.000 de angajați și 12 linii de producție în șapte zone industriale: Brașov, Brănești, Călărași, Ploiești, Satu-Mare, Turda și Suceava.
Comentariile sunt inchise.