S-a inaugurat drumul de centură din zona de nord a municipiului Ploiești, finanțat prin Regio

Media 8:55 pm - 30 noiembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru S-a inaugurat drumul de centură din zona de nord a municipiului Ploiești, finanțat prin Regio

În data de 30 noiembrie s-a inaugurat drumul județean de centură 236, realizat cu fonduri nerambursabile în cadrul unui proiect finanțat prin Regio – Prorgamul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul major de intervenție 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de creștere”.

La evenimentul de inaugurare au participat Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia, Mircea Cosma, președintele CJ Prahova și, totodată, președintele CpDR Sud Muntenia, Iulian Bădescu, primarul municipiului Ploiești, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și jurnaliști din județul Prahova.

Unitatea administrativ-teritorială Prahova este beneficiarul proiectului „Creșterea capacității de trafic prin realizarea legăturii rutiere între DN1 și DN1B (realizarea drumului județean de centură DJ236) în zona de nord a Municipiului Ploiești”. 

Contractul de finanțare are o valoare totală de 43.912.185,38 lei, din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 27.835.539 lei (valoarea nerambursabilă din FEDR: 22.365.855,59 lei; valoarea nerambursabilă din bugetul național: 4.912.972,63 lei; cofinanțarea eligibilă a  beneficiaru-lui: 556.710,78 lei). Durata de implementare a proiectului este de 31 de luni și vizează construirea drumului județean de centură, a unei bretele de acces și a unui pasaj suprateran.

Contractul Regio pentru realizarea DJ 236 a fost semnat în data de 25 noiembrie 2010, fiind de altfel prima cerere de finanțare în cadrul Axei prioritare 1, DMI 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de creștere”.

DJ 236 va prelua traficul din zona de nord a municipiului Ploiești, în zona complexelor comerciale Metro, Carrefour și Ploiești Shopping City, important în decongestionarea traficului din zona de Nord a municipiului Ploiești.

Proiectul va contribui la asigurarea unei infrastructuri urbane moderne și extinse și va sprijini intensificarea legăturilor comerciale intraregionale, prin asigurarea conexiunilor rutiere ale municipiului Ploiești la DN1 și DN1B și în continuare la zona periurbană din cadrul Polului. În același timp, mediul de afaceri va fi sprijinit prin facilitarea accesului la centrele comerciale prioritare și la principalele noduri de trafic.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio și are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanțare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0342-108.002, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

Daniela TRAIAN,
Șef Serviciu Comunicare

Comentariile sunt inchise.