Rezultatele controalelor ITM Calarasi

Media 3:47 pm - 12 iulie, 2021 0

In sãptãmâna 05 – 09.07.2021, creşterea animalelor, activităţi de curierat, construcţii, transport, colectarea deşeurilor nepericuloase, agricultură, comerţ, alte domenii de activitate.
Acţiunile de control au avut în vedere următoarele obiective:
– verificarea respectării de către angajatori şi angajaţi a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cu COVID 19;
– identificarea şi combaterea muncii nedeclarate;
– respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă;
– eliminarea neconformităţilor constatate şi dispunerea de măsuri.
În urma controalelor efectuate, au fost depistate următoarele deficienţe:
– negarantare în plată salariul minim brut pe ţară;
– neevidenţierea orelor prestate;
– lipsa repartiţiei programului de lucru în contracte;
– neachitarea drepturilor salariale la zi;
– lipsa programării CO/2021;
– lipsa dovezilor de comunicare a adeverinţelor de vechime;
– completarea eronată în REVISAL;
– Regulamentul Intern incomplet;
– nu s-a realizat o verificare a modului în care sunt folosite scările în ceea ce priveşte fixarea sigură a acestora, stabilitatea în timpul lucrului şi asigurarea unei prinderi sigure a lucrătorului în timpul accesului pe scară;
– s-a constatat o uzura mare a unor sortimente de EIP, precum ochelari de protecţie şi unele tipuri de mănuşi de protecţie utilizate la operaţiunile de culegere a fructelor;
– în magazia de produse fitosanitare există materiale care nu au nicio legătură cu activităţile fitosanitare ( anvelope auto);
– măştile de protecţie pentru activităţi cu produse fitosanitare au filtrele cu termen de valabilitate expirat;
– nu s- a prelucrat lucrătorilor, manualul de exploatare pentru tractoarele şi maşinile agricole din import;
– nu există program de verificări periodice ale echipamentelor de muncă în vederea efectuării reparaţiilor şi întreţinerii acestora conform prescripţiilor din cărţile tehnice;
– nu s-a completat lista interna de acordare a echipamentului individual de protectie cu echipamentele de protectie specifice evitarii raspandirii noului virus SARS CoV-2.
Rezultatul controalelor:
– inspectorii de muncã din cadrul compartimentului relaţii de muncã – au verificat 18 angajatori, 2 au fost sancţionaţi şi s-au aplicat amenzi în valoare de 5000 de lei. Au fost dispuse 18 de măsuri cu termene precise de rezolvare.
– inspectorii de muncã din cadrul compartimentului securitate şi sãnãtate in muncã – au efectuat 9 controale, 7 angajatori au fost sancţionaţi. Pentru remedierea deficientelor s-au aplicat 12 mãsuri cu termene precise de rezolvare.
Pe parcursul lunii iulie, se va desfăşura Acţiunea de informare „ MUNCEŞTE LEGAL! CUNOAŞTE-ŢI DREPTURILE”. Această acţiune vizează „munca la negru” sau „munca la gri”, iar în acest sens se vor distribui pliante în locurile de muncă în care se desfăşoră acţiuni de control, cât şi în pieţe, târguri, primării, gări, autogări, staţii de transport în comun, lăcaşuri de cult, mediul rural, etc.
Totodată aceste informaţii se regăsesc şi pe site-ul ITM.

Lasă răspuns »