Alegerile locale pentru funcția de primar al comunei Vîlcelele au luat sfârșit, duminică, 24.02.2013, la ora 21:00. Conform rezultatului numărării voturilor valabil exprimate, comunicat de judecătorii Gheorghe STOIAN și Traian ENACHE, respectiv președintele Biroului Electoral de Circumscripție nr.54, comuna Vîlcelele, și locțiitorul domniei sale, câștigătorul competiției electorale a fost desemnat domnul Gabriel OROIANU, reprezentant al Partidului Democrat Liberal beneficiar al unui număr de 745 voturi. În ordinea numărului de voturi primite, acesta a fost urmat de d-nii Mihail PASCU, candidat din partea Uniunii Social Liberale (438 voturi) și Ioan CLOPOT, candidat desemnat de P.P.-D.D. (20 voturi).
Participarea la vot a locuitorilor a dovedit preocuparea acestora față de exercitarea acestui drept civic. Astfel, la ora 12:00, dintre cele 1449 persoane cu drept de vot din comună, se prezentaseră deja la urne 48%. La ora 15:00 media prezenței la vot atinsese 70,3% ( 69% la secția din satul Floroaica și 71,4% la secția din satul Vîlcelele), iar la ora 18:00 procentul urcase la 80,3% (82,2% la secția din satul Floroaica și 79,8% la secția din satul Vîlcelele). La final, a fost consemnată o prezență la vot a electoratului local de 81,69% (1236). Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 1203. Pentru 94 de persoane a fost folosită, la cererea lor, urna mobilă, iar alte 12 persoane au fost înscrise pe listele electorale suplimentare.
Pe durata alegerile nu au fost semnalate incidente electorale. De la debutul campaniei pentru funcția de primar al Comunei Vîlcelele, în localitate au fost prezente efective de poliție și jandarmerie, care au vegheat permanent la derularea procesului electoral într-un climat de legalitate și ordine publică.
Prefectul George IACOB și subprefectul Cornel COMAN au efectuat mai multe controale în teren, pentru a verifica respectarea prevederilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor locale.
B I R O U L D E P R E S Ă – 24.02.2013
Comentariile sunt inchise.