Retinut pentru alarmarea organelor fara un motiv intemeiat

Media 9:50 pm - 30 ianuarie, 2019 0

La data de 30.01.2019 , procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului P.C., pentru săvârşirea a 4 (patru) infracţiuni de „alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave,” prevăzută de art.38 alin.1 din Legea nr.535/2004, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

În fapt s-a reţinut că la data de 29 ianuarie 2019, ora 18:13, inculpatul P.C. a apelat serviciul 112, recomandându-se ca fiind Said ben Laden, comunicând că în zona Gării de Nord din Bucureşti şi în zona Aeroportului Henry Coandă se află două recipiente cu gaz SARIN care vor sări în aer.
În urma controlului pirotehnic efectuat de către Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Române, în cele două locuri în care s-a anunțat că ar fi fost amplasate, s-a constatat că amenințarea nu se confirmă.
La aceeaşi dată, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, l-au depistat pe inculpatul P.C., în zona centrală a municipiului Ploiești.
Menţionăm că în cauză, procurorii DIICOT-S.T.Braşov efectuează cercetări faţă de inculpatul P.C, pentru savârşirea a unor alte 3 infracţiuni prevăzute de art. 38 alin.1 din Legea nr.535/2004.
Astfel, la data de 18.04.2018, în jurul orei 17:50, inculpatul P.C.a apelat S.N.U.A.U. 112, afirmând că se află în posesia unei cantităţi de material explozibil pe care intenţionează să-l detoneze în Piaţa Unirii din Bucureşti.
La data de 16 noiembrie 2018, ora 23:35 inculpatul P.C.a apelat S.N.U.A.U. 112, ocazie cu care a comunicat operatorului că în două ore un avion al unei companii aeriene va exploda pe aeroportul Otopeni.
La data de 19 decembrie 2018 orele 19:59 şi 20:06 , inculpatul P.C.a apelat S.N.U.A.U. 112 comunicând operatorului că un avion al unei companii aeriene va sări în aer pe Aeroportul Internaţional Henry Coandă.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.

Lasă răspuns »