Reținut de polițiști pentru tâlhărie

Media 6:27 pm - 16 noiembrie, 2021 0

La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orelor 23:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie în vârstă de 50 de ani, cu privire la faptul că i-a fost smulsă sacoșa pe strada Dunărea, din municipiul Călărași.
În fapt, la data de 13 noiembrie a.c., în jurul orelor 22:30, o femeie în vârstă de 50 de ani s-ar fi deplasat singură pe strada Dunărea, îndreptându-se către domiciliul său. În momentul în care aceasta se afla în dreptul scării de acces a blocului în care locuiește, ar fi fost acostată din spate de doi tineri necunoscuți, care i-ar fi smuls sacoșa din mână, ulterior aceștia fugind într-o direcție necunoscută.
Din cercetările efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au identificat cei doi autori, unul de 23 de ani din municipiul București, iar celălalt un minor de 13 ani din județul Constanța.
Pe numele tânărului de 23 de ani s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”, totodată, fiind luată față de acesta măsura reținerii pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Prevenitivă Călărași, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Lasă răspuns »