REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR

Media 7:24 pm - 18 octombrie, 2022 0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași cercetează un bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

La data de 17 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Alexandru Odobescu, județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma perchezițiilor, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost descoperit un pistol letal, semiautomat, prevăzut cu încărcător, în care erau introduse 14 cartușe cu glonț.

De asemenea, în urma verificărilor, a rezultat faptul că bărbatul nu este persoană fizică autorizată pentru deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor.

Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi sesizată instanța de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Lasă răspuns »