REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER

Media 6:18 pm - 14 ianuarie, 2023 Comentariile sunt închise pentru REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER

Polițiștii călărășeni au reținut un bărbat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 18:10, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe DN 3A s-a produs un accident rutier.

În fapt, un bărbat, în vârstă de 65 de ani, s-a angajat în depășirea unui autotren, iar la revenirea pe sensul său de mers, a intrat în coliziune cu un vehicul nesemnalizat, condus de un bărbat, de 55 de ani.

Echipajele medicale sosite la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat, bărbatul, în vârstă de 65 de ani, fiind declarat decedat.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducatorului vehiculului nesemnalizat, rezultatul a fost 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere.

În urma probatoriului administrat, la data de 13 ianuarie a.c., bărbatul, de 55 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Comentariile sunt inchise.