REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT CALIFICAT

Media 9:25 am - 8 octombrie, 2025 0

La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 13:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Călărași, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras mai multe calorifere din incinta unei societăți comerciale.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în perioada 1 septembrie – 4 octombrie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, în interiorul unei societăți comerciale din municipiul Călărași, în prezent nefuncțională, de unde ar fi sustras mai multe calorifere din aluminiu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În urma probatoriului administrat de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, s-a stabilit că un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Călărași, ar fi pătruns în interiorul societății comerciale, prin forțarea ușii de acces, de unde ar fi sustras mai multe calorifere.

La data de 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică l-au depistat pe tânăr în municipiu și l-au condus la sediul Poliției Municipiului Călărași, ulterior fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă răspuns »