La data de 10 mai a.c., în jurul orei 18:00, pe DN 3B, în comuna Borcea, județul Călărași, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge.
De asemenea, în urma verificării în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio cateogorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.