Polițiștii atrag atenția asupra riscului de victimizare prin înșelăciunile produse prin metoda „ghicitul”/ respectați sfaturile transmise pentru a nu vă pierde banii sau bunurile de valoare, în situația în care sunteți abordați de escroci
Pentru conștientizarea acestei metode, exemplificăm un caz recent, produs pe raza municipiului Călărași:
O femeie de 53 ani, din comuna Modelu, a reclamat în ziua de 19 februarie a.c., faptul că a fost victima unei înșelăciuni, produse pe stradă, în fața Policlinicii nr. 1 din municipiul Călărași. Acesta a relatat polițiștilor că a fost abordată de o femeie necunoscută, care s-a oferit să-i ghicească viitorul, iar, pentru ca vraja să funcționeze, i-a solicitat să pună într-o batistă bijuteriile de aur și o sumă de bani. După ce i-a înapoiat batista, a constatat că lipseau bijuteriile și banii.
Ca mod de operare, în astfel de situații, după rostirea „vrăjilor”, escrocii înapoiază victimelor o altă batistă, legată cu ață, care conține pietricele sau alte bunuri fără valoare, și le indică să o desfacă doar după o anumită perioadă de timp pentru a asigura reușita „incantației”.
Pentru reducerea riscului de a deveni victimele unor astfel de înșelăciuni, recomandăm respectarea următoarelor recomandări:
– Nu cumpărați bunuri de la diverse persoane care vă abordează pe stradă, expunând tot felul de oferte! Este de înțeles dorința dumneavoastră de a face economii achiziționând bunuri la prețuri foarte mici, dar aveți grijă să nu suferiți o pagubă mult mai mare decât dacă le-ați cumpăra din locuri autorizate!
– Spuneți nu oricăror practici de ghicire a viitorului și nu puneți de bunăvoie la dispoziția unor persoane necunoscute bunurile de valoare ale dumneavoastră! Nu s-au întâlnit minuni făcute de escroci!
Dacă ați fost victima infracțiunii de înșelăciune, apelați numărul de urgență 112, imediat după constatarea situației în care vă aflați, și furnizați polițiștilor toate datele care ar putea conduce la identificarea escrocilor și recuperarea pagubei suferite!
Comentariile sunt inchise.