Repartizarea aleatorie a dosarelor, fraudată la Judecătoria Călărași

Media 11:56 am - 7 decembrie, 2021 0

Tribunalul Teleorman a pronunțat o decizie civilă definitivă prin care a constatat că la Judecătoria Călărași au fost încălcate dispozițiile legale privind repartizarea aleatorie a dosarelor.

Din motivarea deciziei rezultă că fraudarea repartizării s-a datorat adoptării unei hotărâri de colegiu prin care conducerea instanței a stabilit alte reguli de repartizare a dosarelor decât cele prevăzute de lege.

”…tribunalul apreciază ca fiind întemeiată critica formulată de către apelanții-contestatori cu privire la încălcarea de către instanță a dispozițiilor legale referitoare la repartizare aleatorie a dosarului (…) în mod corect se susține prin motivele de apel împrejurarea că încheierea nr. … este lovită de nulitate absolută pentru că a fost pronunțată de un complet specializat necompetent, fiind încălcate dispozițiile legale privind repartizarea aleatorie a dosarelor.”

Cu privire la acest aspect, există o plângere penală înregistrată la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, urmând să se pună capăt acestei practici nelegale și să fie trași la răspundere penală cei vinovați de încălcarea legii privind repartizarea dosarelor.

Lasă răspuns »