Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vă oferă câteva recomandări pentru protecţia dumneavoastră.
• Evitaţi deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate (câmpuri, parcuri, şantiere etc.).
• Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice, este bine ca în astfel de cazuri să fiţi însoţiţi.
• Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ (sau mai mulţi), deplasaţi-vă prin zone intens circulate (chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului) şi adresaţi-vă primului poliţist întâlnit.
• Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile atârnate la gât, etc.)!
• Nu consumaţi alcool cu persoane necunoscute sau amici ocazionali şi nu vă lăudaţi faţă de aceştia cu valorile pe care le aveţi la dumneavoastră sau acasă, puteţi rămâne fără ele!
• Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către persoane care oferă spre vânzare diverse produse/servicii!
• Evitaţi transportarea unor sume mari de bani dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!!
Dacă integritatea corporală sau viaţa vă sunt puse în pericol, renunţaţi la bunurile pretinse de agresor. Reţineţi însă cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi depuneţi de urgenţă o reclamaţie, în care să sesizaţi cele petrecute, la cea mai apropiată unitate de poliţie!
În cazul în care sunteţi martori la un asemenea eveniment, anunţaţi de îndată poliţia şi oferiţi orice detaliu despre autor! Neimplicarea comunităţii protejează infractorii, a căror victimă puteţi fi oricând şi dumneavoastră!
Comentariile sunt inchise.