PROIECT PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂŢII INFORMATICE

Media 9:32 pm - 9 septembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru PROIECT PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂŢII INFORMATICE

Astăzi, Inspectorul General Adjunct al Poliţiei Române, comisar-şef de poliţie Virgil Spiridon, a participat la conferinţa de deschidere a proiectului Cybercrime@EAP II, care urmăreşte întărirea cooperării instituţionale pentru combaterea criminalităţii informatice în regiunea Parteneriatului Estic.

În alocuţiunea sa, adjunctul inspectorului general a subliniat faptul că Poliţia Română acordă o importanţă deosebită combaterii criminalităţii informatice, fiind implicată în mai multe proiecte derulate la nivel european. De asemenea, a arătat faptul că, pentru combaterea eficientă a acestui tip de criminalitate, Poliţia Română cooperează atât cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, cât şi cu mediul privat şi cel academic.

,,Privim înspre exterior, suntem întotdeauna conectaţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi analizăm cu atenţie trendurile, pentru a oferi un răspuns prompt la ameninţările cu care ne confruntăm în mediul informatic” a mai declarat Inspectorul General Adjunct al Poliţiei Române.

Proiectul Cybercrime@EAP II, implementat de Consiliul Europei şi co-finanţat de Uniunea Europeană, în perioada mai 2015-octombrie 2017, oferă asistenţă şi pregătire autorităţilor din statele beneficiare, pentru a răspunde eficient ameninţărilor din spaţiul virtual.

Evenimentul de lansare reuneşte peste 40 de experţi din domeniul combaterii criminalităţii informatice şi reprezentanţi ai guvernelor din Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

Poliţia Română, alături de instituţii din Estonia, Franţa, Germania şi Statele Unite ale Americii oferă suport şi consiliere în cadrul proiectului.

Comentariile sunt inchise.