La data de 16 mai a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Călăraşi, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi cu sprijinul Serviciului Tehnic din cadrul DGA, au prins în flagrant doi cetăţeni în timp ce încercau să mituiască un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi (IPJ) – Secţia de Poliţie Rurală Curcani, cu suma de 1.000 de lei.
În fapt, la data 14.05.2014, agentul de poliţie S.P. din cadrul IPJ Călăraşi – Secţia nr. 3 de Poliţie Rurală Curcani s-a prezentat la sediul SJA Călăraşi unde a denunţat faptul că, începând cu data de 28.02 20014 şi până în prezent, în mod repetat, cei doi cetăţeni pe care îi cerceta într-un dosar de furt au încercat să-i ofere cu titlu de mită bani sau bunuri cu o valoarea neprecizată pentru ca în schimbul acestora poliţistul să facă tot ceea ce era posibil pentru ca cei doi să nu mai fie cercetaţi penal.
Ca urmare a denunţului formulat, la data de 16.05.2014, ofiţerii SJA Călăraşi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi au organizat acţiunea de prindere în flagrant, ocazie cu care V.D. şi C.D.I. au fost surprinşi într-un autoturism aflat într-o parcare a unei staţii Petrom de pe raza mun. Olteniţa, jud. Călăraşi, în timp ce ofereau agentului de poliţie suma de 1.000 lei pentru ca acesta să le faciliteze celor doi exonerarea de răspunderea penală.
După punerea în mişcare a acţiunii penale şi audierea lui V.D. şi C.D.I. în calitate de inculpaţi, procurorul a dispus cercetarea acestora în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 alin.1 C.pen.
BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Comentariile sunt inchise.