Premiera a avut loc în vara anului trecut, la Cluj. În prezent, Școala de Coafor Canin (deși pisicuțele sunt de asemenea binevenite) oferă serviciile sale pentru cursanții din țară, proprietarilor de câini și pisici și, nu în ultimul rând, celor mai buni prieteni ai omului. Au fost deschise deja sase centre la Oradea, Cluj, Sibiu, Timisoara, Ploiești și București și totul datorită unor oameni curajoși. Până în 2011, în nomenclatorul meseriilor din România nu exista profesia de stilist, groomer, coafor sau frizer canin. Școala de coafor canin condusă de Darius Isai a fost prima care a obținut toate avizele și autorizațiile, luptându-se doi ani să introducă această meserie.
Toată lumea la școală
Toți cei care până acum au căutat, se pot pregăti în prezent pentru un domeniu foarte solicitat, în care se câștigă bine. Nu vor mai merge la Viena pentru un curs ci vor avea profesori pregătiți în Austria cu care să exerseze aici, în România.
„Acest curs poate fi urmat de orice persoană care îl apreciază și îl iubește pe cel mai bun prieten al omului. La fel ca omul, el are nevoie de unele servicii, trebuie să se simtă bine, să fie curat și răsfățat poate pentru o expozitie, o ieșire extravagandă sau, pur și simplu, să se simtă curat!”, ne-a declarat Darius Isai, general manager Școlii de Coafor Canin.
Profesionalism și beneficii pentru proprietari
Un absolvent al școlii va trebui să treacă probe practice și teoretice, iar dacă promovează examenul va primi o diplomă avizată de Ministerul Muncii și cel al Educației recunoscută pe plan național și internațional. „Pe toată perioada cursurilor proprietarii de câini și pisici pot beneficia gratuit, la școala noastră de înfrumusețare canină, de tuns, aranjat, spălat, styling, tunsori de expoziție, standard, tăiat unghii, cosmetică, tot ceea ce ține de toaletarea canină și felină. Cursanții pot veni cu câinele sau pisicuța gratuit la școala noastră ca model sub supravegherea profesoarei. La școala noastră se lucrează cu produse profesionale și aparatură de ultimă oră, de cea mai bună calitate. Majoritatea proprietarilor au solicitări extravagande de tunsori, de expoziție. Sunt și persoane care se rezumă la rutină, îngrijiri simple, dar majoritatea preferă tot ce este în tendințe pentru cățetii lor.”, a punctat Isai Darius.
Cei interesati sa urmeze un curs de coafor canin o pot face trimitand o solicitare la adresa de email: scoaladecoaforcanin@yahoo.com sau apeland numarul de telefon – 0762.619.950;
Meserie nouă, pentru vremuri noi
Până anul trecut, termenul de coafor canin nu exista în nomenclatorul meseriilor din România. „Am făcut demersurile necesare și am reușit să introducem această meserie în nomenclator, cu codul 516402, la sfârșitul lunii august 2011 fiind publicat anunțul în Monitorul Oficial", spune Darius Isai General Manager Scoala Canina.
Suntem prima scoala de frizerie canina din Romania care am obtinut toate avizele si autorizatiile necesare luptandu-ne mai bine de 2 ani si pt a introduce aceasta meserie in nomenclatorul meseriilor din Romania si a o creea la standarde europene”, afirma Isai Darius. Meseria de groomer, cum o numesc altii, se practica mai bine de 20 de ani pe piata, insa in Romania nu a existat o scoala speciala pentru pasionatii de acest job, acestia fiind nevoiti sa se indrepte spre tarile noastre vecine in vederea obtinerii unei astfel de diplome specializate.
Persoanele care vor să-și schimbe locul de muncă pot opta pentru o meserie mai inedita – stilist canin. Darius Isai Managerul General al Școli de Coafor Canin din Romania spune că este o cerință mare pe piața Romania: „În Romania sunt multe saloane pentru animale însă nu prea există personal calificat în domeniu și de aceea există o permanentă cerere pentru aceste meserii. Sunt multe persoane care merg în Viena să facă cursuri de specialitate, la un preț destul de mare de 3.000 – 4.000 de euro. Cursul la școala noastră costa 2.200 de lei și se poate plăti în rate. Se învață tot ce ține de coafor canin, tuns, spălat și aranjat, tunsori standard, tunsori de expozitie…etc”.
Interesant este că, potrivit informațiilor primite de la manangerul general al școlii Isai Darius , cei mai mulți dintre cursantii care au trecut până acum prin Școala Canină sunt cu studii superioare. „Sunt studenți sau absolvenți de facultate care vor să își deschidă propriul salon de coafură canină sau vor să lucreze în străinătate în acest domeniu. Am avut chiar și medici veterinari care au dorit să învețe în detaliu cum se coafează un câine”, adauga managerul general al scolii Isai Darius.
Pana acum au fost serii de cursantii cam din toate orasele respectiv – Bucuresti, Cluj Napoca, Timisoara, Sibiu, Constanta, Iasi, Ramnicu Valcea, Buzau, Tulcea, Craiova, Oradea, Bacau, Targu Mures, Giurgiu, Alexandria, Galati, Suceava, Ploiesti, Alba Iulia, Brasov, Resita, Slatina, Arad, Bistrita, Botosani, Calarasi, Braila..etc
Cursul durează o luna de zile, perioadă în care viitorii stiliști canini învață totul despre toaletarea și anatomia elemente esentiale cainelui si pisicilor, scurt isotric, originea lor, tipurile raselor,dermatologie , coomportamentul cainelui si pisicilor , reactii , comunicarea cu clientii , rase de caini , rase de pisici, grupe de caini, grupe de pisici, tunsori standard , tunsori de expozitie , trucuri si multe altele . cosmetica canina, cosmetica felina,, precum și multe secrete legate de întreținerea îndrăgitelor patrupede. Cursurile sunt predate de un medic veterinar și de doi coafori canini specializați în Austria. Cei interesați să coafeze un câine sau o pisica vor putea învăța meseria „pe viu” timp de o luna Astfel, proprietarii de animale își vor putea aduce „odraslele” pentru o coafură gratuită. „Lângă fiecare cursant va sta profesorul, care îi va explica metoda de tuns și aranjat. Avem o profesoară care a făcut cursurile în Viena și lucrează de 15 ani în domeniu, spune Isai Darius General Manager al scolii de coafor canin din Romania.
Noi le punem la dispozitie toate ustensilele profesionale si toate produsele profesionale necesare, precum mai multe rase de catei pentru practica”, a mai apreciat Darius Isai.
„În urma unui examen, cursanții primesc o diplomă avizată de Ministerul Muncii, iar acest certificat de calificare este recunoscut în Uniunea Europeană”, Darius Isai, managerul general al scolii de formare profesionala.
Comentariile sunt inchise.