Precizari ale IPJ Calarasi cu privire la evenimentul petrecut pe raza comunei Sarulesti

Media 3:20 pm - 6 noiembrie, 2019 0

Urmare a imaginilor apărute în spațiul public cu privire la evenimentul petrecut pe raza comunei Sărulești, județul Călărași, facem următoarele precizări:

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în satul Sărulești Gară, județul Călărași, este un scandal în desfășurare între mai multe persoane.
Imediat, la fața locului au intervenit polițiștii aflați în serviciu la Secția 8 Poliție Rurală Tămădău Mare pentru aplanarea conflictului, concomitent, pentru restabilirea ordinii și liniștii publice au fost direcționate forțe suplimentare de la polițiile limitrofe, luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul IJJ Călărași, care s-au deplasat la fața locului, au identificat persoanele implicate și au procedat la efectuarea de cercetări cu privire la faptele săvârșite.
Pentru dispersarea grupurilor de persoane, polițiștii au tras, în plan vertical, 9 focuri de armă, fără a fi rănite persoane sau provocate distrugeri.
În fapt, pe fondul unor neînțelegeri legate de proprietatea unui imobil și al consumului de băuturi alcoolice, mai multe persoane s-au agresat reciproc, tulburând ordinea și liniștea publică.
În timpul desfășurării evenimentului, un polițist a fost rănit cu pietre în zona picioarelor, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.
După administrarea probatoriului, în cauză a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de 18 persoane implicate, ulterior, față de aceștia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gara a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”Încăierarea”, ”Tulburarea ordinii și liniștii publice” și ”Lovirea sau alte violențe”, polițiștii monitorizând atent și cu forțe suplimentare situația din comuna Sărulești.

Lasă răspuns »