Pompierii militari sar in ajutorul cetatenilor chiar si in timpul lor liber

Media 11:35 pm - 25 martie, 2019 0

Doi pompieri militari au sarit in ajutorul unei femei care isi pierduse echilibrul in timp ce se deplasa pe strada in zona unui parc din municipiul Calarasi, a anuntat, luni, pe pagina de Facebook, ISU Calarasi.
Potrivit sursei citate, evenimentul s-a întâmplat duminică, 24 martie, în jurul orei 11.00.
“În apropierea Parcului Florilor din municipiul Călărași, o femeie în vârstă de 60 de ani, își pierduse echilibrul, se simțea foarte rău, și pe fondul afecțiunilor de care suferea era la un pas de a cădea efectiv din picioare, pe punctul de a-și pierde cunoștința. Norocul acesteia a constat în faptul că exact în acea zonă se aflau doi pompieri în trecere la acel moment. Nu au ezitat nicio secundă și au venit în sprijinul femeii, unul a sprijinit-o să nu cadă, celălalt a sunat după ajutor. Au vorbit în permanență cu femeia, i-au dat un pic de apă și au așezat-o pe o bancă. În scurt timp a prelut-o o ambulanță și a transportat-o la spital. Pompieri salvatori în timpul liber sunt Paul Barsan și Iulian Sarov. Asemeni lor sunt toți colegii lor, pompierii, gata să sară în sprijinul celor aflați în dificultate, așa sunt ei! Felicitări colegilor noștri pentru gestul lor demn de urmat!”, a scris, pe pagina de Facebook, ISU Calarasi.

Lasă răspuns »