POLIȚIȘTII VERIFICĂ OPERAȚIUNILE CU FRUCTE, LEGUME, CARNE ȘI OBIECTE ORNAMENTALE

Media 8:30 pm - 25 noiembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru POLIȚIȘTII VERIFICĂ OPERAȚIUNILE CU FRUCTE, LEGUME, CARNE ȘI OBIECTE ORNAMENTALE

Începând cu data de 18 noiembrie a.c., la nivel național a fost declanșată o acțiune de  verificare a operațiunilor de achiziție intracomunitară/import a produselor din carne, legume, fructe și obiecte ornamentale

În primele 4 zile de la demararea activităților pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerțului cu fructe, legume, carne și obiecte ornamentale (jucării, obiecte de sezon), polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat 4 acțiuni, fiind verificate 16 societăți comerciale și 11 persoane fizice.

Au fost constate 2 infracțiuni, dintre care 1 de evaziune fiscală, și au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală a amenzilor de 26.260 lei.

A fost luată măsura indisponibilizării a 268 de obiecte ornamentale, în valoare de 46.935 lei, și au fost confiscate 617 kg de legume și fructe.

Exemple:

– În ziua de 21 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigarea Fraudelor Călărași, în colaborare cu inspectori din cadrul DGFP Călărași și ITM Călărași au desfășurat activități de verificare pe raza comunei Dragalina, județul Călărași, fiind identificată o întreprindere individuală unde au fost constatate mai multe nereguli.

Persoana care efectua activitățile de comercializare a produselor alimentare și nealimentare nu avea contract de muncă, abatere sancționată de reprezentanții ITM cu amendă în valoare de 10.000 lei.

La întreprinderea individuală verificată s-a constatat că veniturile obținute din vânzarea mărfurilor nu erau evidențiate pe casa de marcat, astfel că reprezentanții DGRFP Ploiești – AJFP Călărași  au luat măsura sancționării contravenționale cu suma de 8000 lei, fiind dispusă măsura complementară de suspendare a activității agentului economic, sigilându-se spațiul comercial. 

Polițiștii au constatat că  unitatea, administrată de M. Mariana, de 23 ani, din comuna Dragalina, s-a aprovizionat cu marfă, în valoare de 15.980 lei, fără documente financiar fiscale. Bunurile erau introduse în gestiune și comercializate, fără să evidențieze operațiunile în contabilitate și fără să plătească impozite și taxe în valoare de 3.891 lei, datorate bugetului general consolidat al statului.

În cauză s-a întocmit dosar penal în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

– Polițiștii de investigarea fraudelor din cadrul I.P.J. Călărași și inspectori ai OPC Călărași au desfășurat activități de verificare la un magazin din municipiul Călărași, care comercializează obiecte ornamentale, jucării etc., unde au constatat că administratorul nu deține licența pentru sistemul de operare al unuia dintre calculatoarele unității.

În cauză a fost înregistrat dosar penal în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă, fapte prevăzute și pedepsite de Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

De asemenea, au fost verificate prin sondaj stocurile faptice și cele scriptice ale mai multor sortimente de produse comercializate, fiind constatate diferențe între acestea, aspecte cu privire la care sunt continuate verificările, urmând să fie luate și alte măsuri legale.

Comentariile sunt inchise.