POLIȚIȘTII CĂLĂRĂȘENI LE-AU TRANSMIS MULT SUCCES ELEVILOR, ÎN PRIMA ZI DE ȘCOALĂ

Media 12:40 pm - 16 septembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru POLIȚIȘTII CĂLĂRĂȘENI LE-AU TRANSMIS MULT SUCCES ELEVILOR, ÎN PRIMA ZI DE ȘCOALĂ

Prima zi de școală din anul de învățământ 2013 – 2014 i-a găsit pe polițiștii călărășeni alături de elevi, părinți, cadre didactice și reprezentanți ai autorităților publice locale

Polițiștii au participat la festivitățile organizate în școli pentru marcarea începutul anului școlar, în dubla calitate, de polițiști și părinți pentru a-i asigura de sprijin ori de câte ori va fi nevoie, având în vedere că siguranța în școli este o prioritate a Poliției Române.

Astfel mesajul transmis elevilor, părinților și cadrelor didactice a vizat disponibilitatea de a colabora pentru asigurarea unui climat de siguranță în școli.

„Succes și multe realizări în noul an școlar!” a fost urarea polițiștilor către elevi, părinții primind recomandarea de a cunoaște mai bine nevoile și dorințele copiilor, iar cadrele didactice să susțină eforturile pentru a oferi o educație solidă, ajutându-i pe elevi nu doar să acumuleze cunoștințe, ci și să le inoculeze valorile morale.

Odată cu începerea anului școlar vor debuta și activitățile de educație antivictimală a elevilor, care vor fi desfășurate de polițiștii de analiză și prevenirea criminalității, de cei de proximitate, de ordine publică și de la poliția rutieră.
De asemenea, pentru asigurarea protecției unităților de învățământ, a siguranței elevilor și a personalului didactic și de prevenire a delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente acestora, vor fi derulate activități potrivit Planului Teritorial Comun de Acțiune, care prevede responsabilități pentru reprezentanții autorităților publice locale, poliție, jandarmerie și inspectoratul școlar.

În ceea ce privește activitatea polițiștilor, măsurile sunt structurate pe următoarele paliere: prevenirea prin acțiuni educative, verificarea modului de supraveghere și pază a unităților școlare și acordarea sprijinului de specialitate, menținerea ordinii publice, intervenția în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităților școlare, sesizate prin Sistemul 112 și combaterea absenteismului școlar.

Comentariile sunt inchise.