În perioada 17 – 20 ianuarie a.c., polițiștii desfășoară acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine și siguranță civică necesar diminuării fenomenului infracțional, și pentru prevenirea și descoperirea furturilor din avutul public și privat
Acțiunile desfășurate vizează depistarea, identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care încalcă prevederile legale prin săvârșirea de contravenții și infracțiuni care aduc atingere climatului de ordine și liniște publică, patrimoniului public și privat, regimului circulației rutiere și altor norme de conviețuire socială.
În ziua de 17 ianuarie a.c. au acționat 72 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră și de investigații criminale, fiind verificate 65 de autovehicule și 26 de unități comerciale.
Polițiștii au prins și încarcerat un urmărit național, au reținut 6 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
A fost constatată în flagrant o infracțiune la regimul circulației rutiere și au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.010 lei, dintre care 6 potrivit Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 77 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Exemple:
– Pe o stradă din comuna Dragalina, polițiștii au depistat pe N. Ciprian, de 26 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturismul marca Alfa Romeo, fără a poseda permis de conducere. A fost întocmit dosar penal în cauză.
– În municipiul Oltenița, polițiștii au prins pe B. Alexandru, de 24 ani, din localitate, urmărit național de la sfârșitul lunii decembrie 2012 întrucât se sustrăgea
măsurii arestării preventive. Pe numele său, instanța de judecată a emis, în lipsă, la data de 28.12.2012 mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în paguba unei case de pariuri sportive din Oltenița.
Bărbatul a fost prezentat instanței și încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.
– Pe raza municipiului Călărași s-au desfășurat acțiuni pentru combaterea absenteismului școlar, fiind depistați pe stradă și în baruri 15 elevi, care absentau nejustificat de la orele de curs. Aceștia au fost conduși la instituțiile de învățământ, fiind informate în acest sens și conducerile unităților școlare.
Comentariile sunt inchise.