POLIȚIȘTII, ALĂTURI DE ELEVI, LA DESCHIDEREA ANULULUI ȘCOLAR 2013 – 2014

Media 10:48 am - 15 septembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru POLIȚIȘTII, ALĂTURI DE ELEVI, LA DESCHIDEREA ANULULUI ȘCOLAR 2013 – 2014

Încă de la debutul noului an școlar, polițiștii vor întreprinde o serie de măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță publică în zona unităților de învățământ / 210 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vor fi alături de elevi, părinți și cadre didactice, în ziua de 16 septembrie

Astfel cei 180 de polițiști de ordine publică, 20 de polițiști de la rutieră și 10 de la alte structuri vor participa la festivitățile desfășurate la instituțiile de învățământ, unde vor transmite recomandări elevilor, părinților și cadrelor didactice, subliniind disponibilitatea de a colabora pentru asigurarea unui climat de siguranță în școli.

Măsurile de siguranță vor fi desfășurate pe tot parcursul anului de învățământ. Polițiștii vor acționa pentru depistarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care, prin comportamentul sau activitățile pe care le desfășoară, afectează climatul de siguranță publică.
Echipajele de poliție rutieră vor fi prezente, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea de la cursuri a elevilor, și vor desfășura activități pentru fluidizarea traficului rutier și pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul neacordării de prioritate pietonilor.

Siguranța în școli și în zona acestora este o prioritate a Poliției Române.
Astfel, pentru un an școlar în siguranță, a fost elaborat și aprobat la nivelul M.A.I., M.E.N. și M.D.R.A.P., Planul Național Comun de Acțiune – cadru în domeniul asigurării protecției unităților de învățământ, a siguranței elevilor și a personalului didactic și de prevenire a delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente acestora.

La nivelul județului Călărași, a fost elaborat Planul Teritorial Comun de Acțiune.

Măsurile pe care le vor lua polițiștii sunt structurate pe trei paliere: prevenirea prin acțiuni educative, verificarea modului de supraveghere și pază a unităților școlare în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și acordarea sprijinului de specialitate, precum și activități pentru menținerea ordinii publice, intervenția în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităților școlare, sesizate prin „112” și combaterea absenteismului școlar.

Pentru prevenirea oricăror incidente și, în special, a victimizării elevilor, polițiștii recomandă:
– Respectați regulile de circulație și nu alergați pe trecerile de pietoni;
– Evitați zonele slab iluminate sau mai puțin circulate atunci când alegeți traseul pe care vă deplasați către școală și nu întârziați pe drum; alegeți să parcurgeți acest drum împreună cu alți colegi;
– Evitați utilizarea telefonului mobil pe stradă. E de preferat să nu ascultați muzică la căști atunci când vă deplasați pe drumurile publice, deoarece atenția voastră este, astfel, mult diminuată;
– Nu acceptați compania unor persoane necunoscute și nu primiți nimic de la acestea, indiferent ce vă spun;
– Evitați să aveți asupra voastră sume mari de bani sau bijuterii deosebite, pentru a nu atrage atenția infractorilor;
– Nu vă implicați în altercații. Sunați la 112 dacă sunteți în pericol!

Polițiștii recomandă tinerilor să evite anturajul persoanelor care au un comportament violent, să nu frecventeze locuri în care se consumă alcool, se adună persoane dubioase, se practică jocuri de noroc! 
Părinții sunt sfătuiți să-și supravegheze foarte atent copiii, să comunice cu aceștia, să se intereseze în permanență de situația lor școlară și, când constată un comportament deviant, să se adreseze profesorilor, polițiștilor, psihologilor, care îi pot sprijini în rezolvarea problemelor!

Comentariile sunt inchise.