Poliţia de Frontieră la datorie

Media 2:50 pm - 27 aprilie, 2023 Comentariile sunt închise pentru Poliţia de Frontieră la datorie

​Având în vedere că luni se va sărbători ziua de 1 Mai, din experienţa anilor anteriori, în acest sfârşit de săptămână prelungit, estimăm o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei.
​În acest sens, la nivelul Poliţiei de Frontieră Călăraşi se vor dispune toate măsurile necesare pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.
​În prezent, în Punctul de Trecere a Frontierei Călăraşi, traficul autovehiculelor şi persoanelor se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi mari de aşteptare.
​De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea numărului poliţiştilor de frontieră, iar dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere.
​Menţionez că în această perioadă se va menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statul vecin, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
​Recomandăm participanţilor la traficul transfrontalier să utilizeze toate punctele de frontieră aflate la graniţa cu Bulgaria şi să verifice situaţia traficului prin aplicaţia Trafic on-line disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române.

Comentariile sunt inchise.