Persoane posibil inecate in Dunare

Media 9:36 pm - 22 august, 2019 Comentariile sunt închise pentru Persoane posibil inecate in Dunare

Pompierii militari cauta doua persoane care sunt posibil inecate in fluviul Dunarea, potrivit ISU Calarasi.

Potrivit sursei citate, cautarile se efectueaza la km. fluvial 422, in zona Ulmeni-Oltenita.

Update: In data de 22.08.2019, în jurul orei 19.46, echipele specializate de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă ,, Barbu Știrbei „ Călărași, Garda de Intervenție Oltenița, au fost sesizate acționeze pentruutarea și salvarea a două persoane dispărute în apele Fluviul Dunărea– km fluvial 422.

La fața locului s-au deplasat de urgență 12  pompieri militari cu trei autospeciale, dintre care una de tip SMURD,în vederea acordarii de prim ajutor medical, în sprijin sosind  și două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Călărași.

Pentru acțiunea de căutare au fost folosite  douăambarcațiuni special destinate acestor tipuri de misiuni.

Persoana de sex feminin, care se afla împreună cu ei, a precizat faptul că cele două persoanele de sex masculin, în vârstă de 19 și 34 ani, se aflau la scăldat în zona localității Ulmeni, au intrat în apă și au dispărut sub luciul acesteia.

După efectuarea de  lungi căutari, activitățile au fost întrerupte, persoanele nefiind găsite.

Acțiunile de căutare au fost reluate în cursul zilei de astăzi 23.08.2019,  cu sprijinul echipelor de scafandri, special antrenați în executarea acestor tipuri de misiuni.

Comentariile sunt inchise.