PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE PROXENETISM

Media 6:45 pm - 12 septembrie, 2018 0

Polițiștii din Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 3 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. 2 persoane au fost reținute de polițiști.

La data de 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat 3 percheziții în județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013, cei în cauză ar fi racolat două tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituția, prin metoda “la stradă”, în județele Călărași și Ialomița.

2 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, iar față de o a treia persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea documentării întregii activități infracționale.

La acțiune au participat luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiștii structurilor de investigații criminale, ordine publică și criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Lasă răspuns »