PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Media 9:42 am - 13 septembrie, 2019 0

La această oră, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, efectuează 25 de percheziții domiciliare pe raza județului Călărași.
În cauză se efectuează cercetări în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și tulburarea ordinii și liniștii publice,
fapte ce ar fi fost comise pe raza județului Călărași.
Sunt vizate persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și deținere de arme de foc.
La activități participă polițiști din cadrul structurilor de arme, explozivi si substanțe periculoase, investigații criminale, investigarea criminalității economice, ordine publică, criminalistică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din Poliția Română.

Lasă răspuns »