Theodor Capidan s-a născut la 15 aprilie 1879 în localitatea Perlepe Macedonia. Învaţă la Şcoala Primară din localitatea sa natală, înfiinţată împreună cu alte 30 de instituţii de învăţământ prin contribuţia României de a oferi posibilitatea de studiu copiilor de aromâni din întreaga zonă. Continuă studiile la Bucureşti în domeniul teologic pentru ca apoi să se dedice studiilor romaniste la Leipzig unde îşi susţine şi doctoratul rămânând pentru o perioadă de timp asistentul renumitului romanist Gustav Weigand. Revine în ţară ca profesor la Universitatea din Cluj apoi la cea din Bucureşti devenind şi membru al Academiei Române, între 1909-1919 este profesor la Salonic luând contact ca specialist cu particularităţile aromânilor din care se trăgea şi el, legăturile lor cu macedo¬românii, grecii şi problemele specifice balcanilor. Prin vasta sa operă, Theodor Capidan alături de cercetările lui Dimitrie Caracostea şi Victor Papacostea se înscrie între făuritorii conceptului modern de romanitate balcanică văzută în special din unghiul cercetătorilor obârşiilor şi al limbii vorbite în aceste zone. Theodor Capidan trece în nefiinţă la Bucureşti în data de I septembrie 1953.
Lucrarea reeditată de Fundaţia „Scrisul Românesc” din Craiova în colecţia „Români uitaţi”, este un studiu lingvistic asupra românilor din Albania pe care Theodor Capidan l-a realizat în urma călătoriei sale în această ţară şi publicat pentru prima oară în 1931. Volumul este împărţit în două capitole conţinând o mare cantitate de informaţii însoţite de observaţii ştiinţifice precum şi un însemnat număr de fotografii. Din studiul volumului rezultă concluzii de mare valoare prin care autorul demonstrează în mod indubitabil că „dintre tulpinile de români din sudul Peninsulei Balcanice, fârşeroţii sunt singurii care păstrează numele etnic cu o pronuţare mai apropiată de numele comun al tuturor românilor, în vreme ce românii din Thesalia, Pind şi Macedonia se numesc aromâni”. Acest fapt este inserat şi de Constatin Colimetra, stabilit în SUA, în cartea sa „Fârşeroţii” apărută în 1886. În Albania, românii sunt răspândiţi în oraşe şi la ţară. Cei dintâi se ocupă cu comerţul şi meseriile, cei din urmă cu păstoritul sub formă nomadă. Aceştia sunt fârşeroţii. Numele de fârşerot vine de la localitatea Fraseari (în 1928 când a făcut deplasarea devenise un mic sat în ţinutul Premeti cu o populaţie de numai 300 de locuitori albanezi şi români. Numele ei fiind de origine albaneză din latinescul Fraxinus . Pe timpul călătoriei autorul şi-a stabilit mai multe trasee cuprinzând diverse localităţi printre care Duşani, Cuci, Galina (Găina), Barza, Lacătun (La cătun), Cărbunara etc. unde erau grupuri compacte de români dar şi prin Berat (din 12000 de locuitori, 9000 erau români), Elbasan (din 10.000 de locuitori 1500 erau români), Tirana (cu mahalalele compacte de români, inclusiv centrele comerciale) etc. La acea vreme, cei peste 4000 de români din Coriţa considerat cel mai important centru cultural românesc nu apăreau în satistici. Coriţa a căpătat această calitate după dispariţia în urmă cu 200 de ani a localităţii Mascopole, fostă metropolă culturală a românilor din Balcani, cu biserici şi şcoli legendare unde s-au format numeroşi oameni de seamă în domeniul culturii şi nu numai.
Trăind sute de ani istoria zbuciumată a Albaniei, românii au supravieţuit alături de albanezi, mulţi însă s-au stabilit în România ori în alte state ale Europei. Cei ce au rămas au continuat să fie asimilaţi de populaţia majoritară. în prima parte a cărţii, întâlnim constatări referitoare la port, obiceiuri, decrierea locuinţelor de fârşeroţi etc. Recostituindu-se astfel personalitatea acestei ramuri specifice a romanităţii, dovezile prezentate de Theodor Capidan fiind cele de primă importanţă, dincolo de consemnarea memorialistică . Partea a doua, referindu-se la limba vorbită după consideraţiuni generale se disting particularităţile vorbitorilor de la oraşe-sate, dintre bărbaţi şi femei, dinstincţia faţă de graiul aromân şi se lămuresc problemele unor influenţe, se efectuează analiza pe secvenţe principale: fonologia, flexiunea etc. Susţinerea este bazată pe un bogat material anexă constând printre altele în versuri şi cântece populare, basme şi povestiri, nume de bărbaţi şi nume de femei, etc. Lucrarea aduce lumină în lumea necunoscătorilor lămurind unle speculaţii care se mai fac de unii şi ne îndeamnă în primul rând ca stat să ne îndreptăm mai mult privirea şi sprijinul spre cei ce au mai rămas păstrători ai graiului şi nu au renunţat la numele de român sau cum îi mai numesc alte naţiuni majoritare şi care nu îi recunosc.
Constantin Mitulescu
Comentariile sunt inchise.