Patru bărbați arestați preventiv pentru tentativa de omor

Media 8:52 pm - 13 septembrie, 2022 Comentariile sunt închise pentru Patru bărbați arestați preventiv pentru tentativa de omor

La data de 9 septembrie a.c., ora 20.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o persoană a fost înjunghiată de un bărbat în fața unei societăți comerciale, din municipiul Călărași.

Imediat, s-a constituit o echipă complexă de cercetare, coordonată de comanda Inspectoratului de Poliție Județean Călărași și un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.

Din primele verificări, s-a stabilit că la comiterea agresiunii au participat 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani.

Au fost alertate forțele polițienești din județ, precum și din județele limitrofe, iar în aceeași seară au fost depistate două persoane bănuite.

De asemenea, în seara de 11 septembrie a.c., au fost organizate 5 percheziții domiciliare, în județul Călărași, fiind depistată a treia persoană bănuită, iar în cursul zilei de ieri, 12 septembrie, în municipiul Călărași, a fost prinsă cea de-a patra persoană bănuită.

Față de cei patru bărbați, Tribunalul Călărași a emis mandate de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comentariile sunt inchise.