Opririle neregulamentare, din municipiul Călăraşi, sancţionate de poliţişti

Media 10:41 pm - 31 august, 2016 Comentariile sunt închise pentru Opririle neregulamentare, din municipiul Călăraşi, sancţionate de poliţişti

OprirePoliţiştii Biroului Rutier Călăraşi au efectuat o acţiune pe strada Eroilor, în perioada 30-31 august a.c., pentru asigurarea unui trafic rutier fluent şi sigur, prin combaterea neregulilor în ceea ce priveşte staţionarea şi oprirea neregulamentară a autovehiculelor.

50 de conducători auto care au oprit neregulamentar au fost identificaţi şi  sancţionaţi contravenţional, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de aproximativ 7.000 lei.

Astfel de acţiuni, derulate de poliţişti, vor avea un caracter de continuitate, fiind menite să contribuie la creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere şi la reducerea riscului de victimizare din accidente de circulaţie, pe raza municipiului Călăraşi.

Comentariile sunt inchise.