Agenția Națională de Integritate operaționalizează, începând de astăzi, canalul extern de raportare pentru persoanele care efectuează raportări privind încălcări ale legii (persoane denumite generic avertizori în interes public).
Potrivit cadrului legal nou-adoptat (Legea nr. 361/2022), persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, au la dispoziție următoarele modalități de raportare:
Canale interne – în cadrul entităților publice sau private în care își desfășoară activitatea (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. III din Legea nr. 361/2022);
Canale externe – Agenția Națională de Integritate precum și alte entități publice care, potrivit dispozițiilor legale speciale, primesc și soluționează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competență (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. IV din Legea nr. 361/2022);
Divulgare publică – presă, organizații profesionale, sindicale sau patronale, organizații neguvernamentale, comisii parlamentare etc. (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. V din Legea nr. 361/2022).
Astfel, persoanele care aleg să se adreseze pe canalul extern – Agenția Națională de Integritate – pentru a raporta încălcări ale legii, o pot face prin următoarele modalități:
– Online, pe Platforma Avertizori (https://avertizori.integritate.eu/);
– Prin e-mail la adresa avertizari@integritate.eu;
– Telefonic, la numărul 0372.069.869 selectând tastele 1 (Selectare lb. română), 0 (Acord înregistrare conversație), 3 (Direcția Avertizori în interes public). Conversațiile vor fi înregistrate automat;
– Prin intermediul serviciilor poștale la adresa ANI din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, Cod poștal 010661, Sector 1, București – România – În atenția Direcției Avertizori în interes public;
– Personal, prin prezența la sediul ANI (cu programare prealabilă efectuată la adresa de email avertizari@integritate.eu).
Pe lângă atribuțiile ce decurg din gestionarea raportărilor primite în virtutea calității de canal extern, Agenția Națională de Integritate poate oferi și consiliere confidențială, la cerere, persoanelor care doresc să efectueze raportări, precum și asistență în legătură cu protecția acestor persoane împotriva represaliilor în fața oricărei autorități (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. VI din Legea nr. 361/2022).
Persoanele care solicită consiliere confidențială în legătură cu efectuarea de raportări, precum și cele care solicită asistență în legătură cu protecția împotriva represaliilor, o pot face prin următoarele modalități:
– Prin e-mail la adresa consiliere@integritate.eu;
– Telefonic, la numărul 0372.069.869 selectând tastele 1 (Selectare lb. română), 0 (Acord înregistrare conversație), 3 (Direcția Avertizori în interes public). Conversațiile vor fi înregistrate automat;
– Prin intermediul serviciilor poștale la adresa ANI din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, Cod poștal 010661, Sector 1, București – România – În atenția Direcției Avertizori în interes public;
– Personal, prin prezența la sediul ANI (cu programare prealabilă efectuată la adresa de email consiliere@integritate.eu).
Menționăm faptul că Agenția Națională de Integritate pune la dispoziția persoanelor interesate o serie de răspunsuri la întrebările frecvente primite în legătură cu aplicarea Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public pe pagina dedicată (https://avertizori.integritate.eu/informatii-generale) respectiv pe platforma destinată avertizorilor (https://avertizori.integritate.eu/intrebari-frecvente/). Agenția a publicat și ordinul Președintelui ANI referitor la raportarea de indicatori statistici pentru entitățile care sunt obligate să deschidă canale de raportare externă.
Comentariile sunt inchise.