Ofiter de politie retinut pentru luare de mita

Media 4:00 pm - 29 ianuarie, 2019 Comentariile sunt închise pentru Ofiter de politie retinut pentru luare de mita

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 ianuarie 2019, a inculpatului

RISTEA ADRIAN-OLIVER, ofițer de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită din care una în formă continuată.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii octombrie 2018, inculpatul Ristea Adrian-Oliver, în calitatea menționată mai sus, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză) să-i remită, în două tranșe, suma de 1.500 de euro pentru ca, în temeiul atribuțiunilor de serviciu, să efectueze controale la mai multe magazine dintr-un centru comercial, în scopul eliminării concurenței omului de afaceri.
În scopul menționat mai sus, la data de 05 noiembrie 2018, ofițerul de poliție a primit suma de 3.800 lei din cei 1.500 de euro pretinși inițial.
Deoarece controlul pentru care a primit banii respectivi nu a putut fi efectuat până la sfârșitul anului 2018, inculpatul Ristea Adrian-Oliver i-a solicitat martorului să îi furnizeze informațiile necesare pentru a putea opri în trafic autoturisme care transportă produse contrafăcute și implicit a lua măsurile legale, respectiv confiscarea mărfii și întocmirea unui dosar penal deținătorului acesteia. Polițistul a propus acest mod de lucru deoarece, în cazul constatării unei infracțiuni flagrante, nu era necesară o aprobare prealabilă de la șeful său ierarhic.
Omul de afaceri a fost de acord cu această variantă, iar în data de 10 ianuarie 2019, urmare a informațiilor transmise, inculpatul a oprit în trafic un autoturism ce transporta produse contrafăcute și a procedat la constatarea unei infracțiuni flagrante.
Ulterior, ofițerul de poliție i-a spus omului de afaceri să-i transmită șoferului căruia i s-a întocmit dosar penal că, pentru a-și rezolva “problema” trebuie să îi remită suma de 5.000 de euro. Deoarece, acesta din urmă nu putea să-i ofere decât 2.500 euro, după multe negocieri, inculpatul s-a mulțumit și cu această sumă, intrând în posesia ei la data de 22 ianuarie 2019.
La data de 28 ianuarie 2019, într-un context asemănător, inculpatul Ristea Adrian-Oliver a oprit un alt autoturism de la ocupanții căruia a pretins suma de 4.000 euro. În urma negocierilor purtate, inculpatul a fost de acord să primească suma de 1.500 de euro.
În aceeași zi, prin intermediul aceluiași om de afaceri, ofițerul de poliție a primit 1.000 euro din suma pretinsă inițial, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Restul de bani urma să-i fie remis inculpatului în cursul aceleiași zile.

La data de 29 ianuarie 2019, inculpatul Ristea Adrian-Oliver a fost prezentat Tribunalului București care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată de procurorii anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentariile sunt inchise.