Noi modificări privind acordarea subvențiilor din bugetul asigurărilor pentru șomaj

Media 1:44 pm - 29 octombrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Noi modificări privind acordarea subvențiilor din bugetul asigurărilor pentru șomaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași (AJOFM) aduce la cunoștința angajatorilor faptul că, intrarea în vigoare, din această lună, a Legii nr. 250/2013 pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, a produs modificări în ceea ce privește condițiile pentru acordarea subvențiilor din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în scopul încadrării anumitor categorii de persoane.
Astfel, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 1 an și jumătate, și nu 2 ani așa cum era prevăzut anterior.
Aceeași obligație, de a menține raporturile de muncă sau de serviciu minim 18 luni, revine și angajatorilor care beneficiază de subvenții din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru încadrarea în muncă a absolvenților unei forme de învățământ. În cazul încadrării în muncă a tinerilor absolvenți, angajatorii beneficiază de o sumă egală cu 1, 1.2 sau 1.5 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare, în funcție de nivelul studiilor absolveților, pe o perioadă de 12 luni.
De asemenea, Legea 250/2013 elimină scutirea de la plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj aferentă persoanelor încadrate din categoriile de mai sus , scutire de care beneficiau angajatorii timp de 12 luni.
Responsabil mass-media,
Donciu Simona

Comentariile sunt inchise.