La Editura "Sfera" din Bârlad au apărut recent, sub semnătura cunoscutului autor de jocuri enigmistice Serghei Coloşenco, numerele 107 şi 108 din colecţia "Biblioteca Rebus". Cele două numere, ne oferă în cele peste 52 de pagini, o mare varietate de jocuri (careuri, metagrame, cronograme, aritmogrife, monoverbe, cărţi de vizită etc.) şi a căror "dezlegare" va "lumina" mintea celui care se încumetă, cu date despre viaţa şi activitatea unor mari actori români (Constantin Tănase, Ştefan Ciubotăraşu, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Octavian Cotescu, Emil Botta, Victor Ion Popa, Leonard etc.) ori despre viaţa şi activitatea poetului, traducătorului şi publicistului Mihai Codreanu, membru corespondent al Academiei Române.
Având definiţii alese şi bine documentate, imagini sugestive şi o grafică deosebită, cele două lucrări pot fi o companie plăcută tuturor iubitorilor de jocuri enigmistice, ei găsind la finalul fiecăreia dintre lucrări o "grilă" de control a răspunsurilor.
Constantin Mitulescu
Comentariile sunt inchise.