Futsal Klub Székelyudvarhely – Dunărea Călărași: 4-2
Duminică, 3 mai, a avut loc cea de-a doua întâlnire dintre Dunărea Călărași și Futsal Klub Odorheiu Secuiesc în semifinalele Play-of Liga I la futsal.
Meciul a fost unul foarte tensionat, provocat în special de cei doi arbitri maghiari ai partidei, care au favorizat, clar, echipa gazdă în prima repriză a partidei, și pe care a gazdele au terminat-o în avantaj, scor 2-0.
La presiunile călărășenilor, în a doua repriză cei doi arbitri au mai cedat, permițând jucătorilor noștri să revină în joc și să reducă din diferență.
Din păcate, și datorită faptului că tabela de marcaj nu a funcționat mai pe toată durata partidei, Dunărea, deși a reușit un joc frumos, a fost învinsă cu scorul de 4 la 2.
Imediat după terminarea partidei, oficialii călărășeni au formulat, în spiritul regulamentului, o contestație pe care au depus-o la Federație și ca drept dovadă, la următorul meci de la Odorhei, ce se va juca marți, 5 mai, de la ora 20:30, arbitrii partidei vor fi alții. Ne punem totuși întrebarea de ce, așa cum scrie la regulament, arbitrii schimbați nu au oprit partida definitiv în momentul în care tabela de marcaj s-a oprit? Precizăm că tabela de marcaj a funcționat doar în primele minute și, curios, imediat după terminarea partidei, meciul disputându-se după cronometrul arbitrului de rezervă.
În rezumatul video puteți urmări câteva dintre gafele arbitrilor maghiari.
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE A COMPETITIILOR DE FUTSAL
Art.2. TEREN DE JOC NEREGULAMENTAR
2.1. Terenul de joc este neregulamentar în următoarele situaţii:
a) când lipseşte sau este deteriorată tabela de marcaj electronică (sau cronometrul);
b) când nu este marcat sau este marcat neregulamentar;
c) când lipsesc sau sunt deteriorate ori neregulamentare porţile sau plasele;
d) pentru jocurile programate seara, instalaţia de iluminat nu funcţionează sau funcţionează necorespunzător.
2.2. În situaţia în care echipa organizatoare nu ia măsuri de remediere a deficienţelor arătate la articolul 2.1. în maximum 30 de minute cu excepţia punctului d) (unde termenul este de 60 de minute), jocul nu se va mai disputa iar echipa în cauză va fi sancţionată conform prevederilor regulamentare. Acest termen nu poate fi prelungit prin cumularea cu cel ce poate fi acordat pentru asigurarea asistenţei medicale.
2.3. Arbitrii sunt obligaţi să nu înceapă jocul atunci când terenul de joc prezintă una sau mai multe deficienţe menţionate la articolul 2.1.
Comentariile sunt inchise.