În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, când în mod tradițional comercializarea și consumul unor cantități de alimente de origine animală crește considerabil, DSVSA Calarasi va intensifica acțiunile de supraveghere și control, prin măsuri suplimentare concentrate asupra modului în care se produc, depozitează, transportă și valorifică carnea de porc destinată consumului uman, precum și alte produse de origine animală.
MASURI DISPUSE DE D.S.V.S.A. CALARASI PENTRU PROTEJAREA POPULATIEI IN PERIOADA PREMERGATOARE A SARBATORILOR DE IARNA 2012
11:13 am - 13 decembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru MASURI DISPUSE DE D.S.V.S.A. CALARASI PENTRU PROTEJAREA POPULATIEI IN PERIOADA PREMERGATOARE A SARBATORILOR DE IARNA 2012În baza unui program de lucru stabilit de către directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene au fost constituite echipe mixte care vor verifica, în perioada 15.12.2012 – 31.12.2012, modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare din târgurile de animale, piețele agroalimentare, unitățile de comercializare a produselor alimentare de origine animală (carmangerii, măcelării, magazine alimentare, supermarketuri, hypermarketuri etc.), precum și din unitățile de alimentație publică, de tipul restaurantelor, cantinelor, bufetelor etc.
Controalele oficiale vor urmări, în principal, următoarele aspecte:
– condițiile sanitare veterinare de funcționare a unităților care comercializează produse de origine animală, care au fost autorizate/înregistrate sanitar veterinar, precum și a mijloacelor de transport al produselor de origine animală;
– condițiile de depozitare a produselor de origine animală;
– originea alimentelor de origine animală sau care conțin produse de origine animală și a modului în care sunt expuse la vânzare; prezența, după caz, a vitrinelor frigorifice care să mențină o temperatură corespunzătoare și care să evite contaminarea produselor;
– cerințele referitoare la marcarea cărnii și identificarea produselor de origine animală, în special prezența mărcii de sănătate pe carcasele, semicarcasele și sferturile de caracase provenite de la porcine și existența, după caz, a certificatului de sănătate pentru carne;
– cerințele referitoare la marcarea produselor de origine animală;
– cerințele referitoare la etichetarea produselor de origine animală;
– condițiile de funcționare a unităților înregistrate sanitar veterinar din sectorul alimentației publice, a pensiunilor agroturistice, unde se vor organiza mese festive, precum și a piețelor agroalimentare în care se comercializează produse de origine animală;
– interzicerea tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau a produselor rezultate pentru consum public, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar veterinar;
– interzicerea comercializării produselor de origine animală în alte locuri decât cele autorizate/ înregistrate sanitar veterinar;
– verificarea existenței echipamentelor și a aparaturii necesare efectuării examenului trichineloscopic în unitățile din structura DSVSA ;
– aplicarea noilor dispoziții privind sacrificarea porcilor proveniți din gospodăriile populației în abatoarele autorizate sanitar veterinar, unde sunt efectuate controale veterinare ale animalelor vii și a cărnii provenite de la acestea, în conformitate cu prevederile Ordinului ANSVSA nr. 67/2012 privind condițiile sanitar-veterinare care trebuie respectate la mișcarea suinelor vii pe teritoriul României.
Totodată, o atenție deosebită se va acorda modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare în târgurile organizate periodic de autoritățile locale unde se comercializează produse alimentare de origine animală tradiționale.
DSVSA Calarasi atrage atenția asupra importanței efectuării examenului trichineloscopic pentru porcii sacrificati in gospodariile populatiei in perioada de Sarbatori și a cumpărării de carne și produse de origine animală produse numai în unități autorizate / înregistrate sanitar veterinar.
Examenul trichineloscopic al carnii provenita de la porcinele sacrificate in mod traditional in gospodariile populatiei, se poate efectua la Cabinetele medical-veterinare concesionate din fiecare localitate, de catre medicii veterinari de libera practica imputerniciti de catre DSVSACalarasi.
Obligatoriu se vor aduce probe concludente (muschi pilier diafragmatic si muschi intercostali) si CROTALIA.
Examenul triuchineloscopic este contra cost
La nivelul DSVSA Calarasi si al Circumscriptiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al Circumscripțiilor Sanitare Veterinare Zonale va fi asigurată permanența, va fi afișat programul de lucru, locațiile de pe raza județului unde poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinellei spp. din carnea de porc provenita din gospodariile populatiei ca uirmare a taierilor traditionale, precum și numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitar veterinare.
Au fost intreprinse acțiuni de instruire a personalului implicat in decelarea Trichinellei spp:
– DSVSA Calarasi in perioada 03.12.2012 – 07.12.2012 a organizat instruiri ale medicilor veterinari oficiali si a personalului din CSV concesionate, cat si a personalului din cadrul abatoarelor cu privire la efecuarea examenului pentru decelarea trichinelozei;
– orice suspiciune de infestatie cu Trichinella spp. constatata de catre medicii veterinari concesionari, va fi confirmata sau infirmata, dupa caz, de catre LSV Calarasi;
– in cazuri pozitive la Trichinella spp. masurile vor fi luate de catre medicii veterinari zonali impreuna cu inspectori ai DSVSA Calarasi.
In ceea ce priveste carnea de vanat – mistret se poate comercializa pentru consum uman numai daca au fost afluite catre centre de colectare vanat (Manastirea, Calarasi, Natural Hunting, Sohatu) unde s-a efectuat examenul postmortem si au fost recoltate probe pentru efectuarea analizlor pentru diagnosticul trichinelozei si PPC; admiterea in consum se face dupa comunicarea rezultatelor prin buletinele de analiza cu rezultat negativ.
DSVSA Calarasi atentioneaza asupra :
– efectuarii examenului trichineloscopic și a cumpărării de carne și produse de origine animală obținute numai în unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar;
– riscul la care se supun consumatorii care achiziționează și consumă carne de porc comercializată clandestin, provenită din surse necunoscute sau care nu a fost supusă controlului sanitar veterinar;
DIRECTOR EXECUTIV ,
Dr. Raluca Nineta STANCIU
Comentariile sunt inchise.